Ziceam cu altă ocazie că cea mai ușoară funcție de stat în Republica Moldova este cea de președinte și comportamentul lui Igor Dodon, de la învestirea lui în funcție, îmi dă dreptate. Dacă parlamentul și guvernul sunt supuse permanent unor presiuni, fie din exterior sau din interior, dacă aceste două instituții de stat, în virtutea menirii lor, sunt mai mereu și pe bună dreptate sub lupa societății civile, cu toate consecințele de rigoare (vezi acțiunile de protest și mitingurile aproape interminabile), președinția este un fel de răsfățată a sorții care, aidoma gâștelor de care nu se ține apa, huzurește și nu știe ce să mai facă de atâta bine, iar tentativele de a-i curma liniștea nu sunt altceva decât o înțepătură de țânțar.
Țăranii sunt în febra recoltării și nu-și văd capul de griji și nevoi, or se pare că pe nimeni în această republică nu-l interesează soarta celor care cresc pâinea, iar organizarea de „sărbători ale ultimului snop” sau a altor manifestații cu un puternic iz de naftalină este mai mult o urmare a tradițiilor decât a stimei și respectului pe care îl poartă societatea față de omul de la coarnele plugului. Mie personal mi se face silă când văd scenariile bătute în cuie de ani de zile și premiile simbolice cu care se aleg acei care în sudoarea frunții ne asigură pâinea cea de toate zilele și mi-e rușine că țăranului mai mult i se pun bețe în roate decât i se întinde o mână de ajutor. Cel mai elocvent exemplu este faptul că anume în perioada celor mai intense lucrări de câmp se măresc prețurile la carburanți și se micșorează prețurile de achiziționare a producției agricole.
Directorii de instituții de învățământ, îndeosebi ai liceelor, nu au scăpat bine de o „belea” — examenele de bacalaureat cu toate matrapazlâcurile lor, că le-a venit rândul altor probleme, la fel de importante, începând cu admiterea și terminând cu reparația acoperișurilor. Adică, acești directori cu salarii de râsul găinilor au pe umeri niște responsabilități enorme, fiindcă nu dea Domnul să înceapă 1 septembrie cu sălile de clasă nevopsite ori cu sala de sport neutilată și sala de festivități neamenajată. Despre faptul că lasă de dorit aprovizionarea cu cadre didactice și despre aceea cum fug tinerii absolvenți de instituții superioare de școli ca dracul de tămâie nici nu mai face să vorbim. Mulțumim și ne scoatem pălăria în fața pedagogilor pensionari care salvează situația că, dacă n-ar fi ei, nu știu cine ar ocupa sutele de locuri vacante din școli și licee. De altfel, nici nu mai știu dacă directorii mai au timp să plece în vacanță, cum o fac parlamentarii și miniștrii.
Când atâta lume se zbate ca peștele pe uscat și caută ieșire din situații care mai de care, există în această republică un om — președintele Igor Dodon, care nu știe ce să mai facă de atâta bine și, ca să nu se plictisească, călătorește ca în vremurile bune. Și nu oricum și oriunde, dar cu o destinație specială și preferată — Federația Rusă…
Pensionarii, doctorii, inginerii, silvicultorii, vânzătorii, polițiștii, șoferii, micii și marii întreprinzători… și atâția alții nu o duc mai bine și mai ușor, fiindcă vine iarna și fiecare din ei trebuie să-și pregătească sania. Or, spre deosebire de cei aflați la cârmă, nimeni nu le va pune bani în buzunar, lemne și cărbuni în șură, pepeni la murat și nu le va da garanție că vor ajunge cu bine până la… alegerile parlamentare. Fiecare dă din coate cum poate și se roagă să nu fie mai rău, că la bine nu știu cine mai visează.
Și când atâta lume se zbate ca peștele pe uscat, există în această republică un om — președintele Igor Dodon (spre deosebire de unul din predecesorii săi poreclit „rață mută”, acesta poate fi etichetat drept „moară stricată”, fiindcă deseori scoate pe gură niște perle de mai mare rușinea, iar unele declarații oficiale ale lui altfel decât scandaloase nu pot fi numite), care nu știe ce să mai facă de atâta bine și, ca să nu se plictisească, călătorește ca în vremurile bune. Și nu oricum și oriunde, dar cu o destinație specială și preferată — Rusia. Acolo, printre ai săi, el se simte cel mai bine și, pentru a-și da importanță în propriii ochi, Dodon se întâlnește cu toți laolaltă, începând cu Putin și terminând cu pochi de diferit rang. Ignorat de lumea bună și pus la stâlpul infamiei de colegi și de acei care au cap pe umeri, președintele moldovean se găsește într-o campanie electorală nonstop și speră că Rusia și acei care gândesc rusește vor fi principalii furnizori de voturi în alegerile parlamentare care bat la ușă. Ultima, dar, cu siguranță, nu cea din urmă a lui vizită a fost la Omsk, unde s-a comportat ca un președinte de raion, dar nu ca un președinte de țară. Or, crede cineva dintre Dvs. că Putin, bunăoară, ar veni în RM să se întâlnească cu președintele raionului Soroca?
Apropo, gurile rele afirmă că, după numărul de vizite în FR, Igor Dodon a devenit, în doar un an de mandat!, un adevărat recordman, depășindu-l chiar și pe fostul lui mentor, Vladimir Voronin. Asta da lingușire, nu vă pare?
