La 7 martie grupa 42 a Colegiului “Mihai Eminescu” din Soroca, cu specialitatea “Învățământ primar”, calificarea Învățător, a susținut raportul final al activităților realizate pe parcursul săptămânilor de practică. Fiecare etapă a formării unui viitor cadru didactic este o călătorie plină de descoperiri, provocări și momente de satisfacție.
Acest stagiu de practică nu a fost doar o ocazie de a aplica teorii pedagogice, ci și o experiență care ne-a oferit o imagine clară asupra rolului unui profesor în modelarea elevilor. Interacțiunea directă cu ei, planificarea și desfășurarea lecțiilor, gestionarea dinamicii clasei – toate aceste aspecte ne-au ajutat să înțelegem mai bine complexitatea și frumusețea acestei profesii. Atât cadrele didactice din colegiu, cât și cele din instituțiile de aplicație, au avut un rol fundamental în ghidarea și sprijinirea noastră pe parcursul acestei experiențe. Prin răbdare, profesionalism și dedicare, ne-au oferit sprijinul necesar pentru a înțelege mai bine complexitatea actului educațional și responsabilitatea pe care o presupune această profesie.
La clasa I, s-a pus accent pe activități interactive care au ajutat elevii să-și dezvolte competențele de citire, scriere și calcul, folosindu-se metode ludice și materiale atractive. La clasa a II-a, s-au organizat exerciții practice pentru consolidarea învățării prin jocuri didactice și activități de grup, iar la clasele a III-a și a IV-a, s-au desfășurat lecții care au încurajat gândirea critică și autonomia elevilor, implicându-i în proiecte creative și activități interdisciplinare.” – menționează elevele grupei 42.
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Victoria Zabolotnîi