În urma unei postări pe rețele de socializare, în care o soroceancă informa despre o mașină parcată pe trotuar, șoferul a fost amendat.
La 3 iulie, Soroceanca Lilia M. a postat în grupul “Soroca sunt eu”, pe o rețea de socializare, câteva imagini care ilustrau o mașină parcată pe trotuar. “Eu le-am făcut observație. Și nu le-a plăcut de loc. Au reacționat foartet urât. Dar le-am spus că îi vor vedea toți, la care au răspuns: Ne scuzați! Eram cu copilul!”, a mai menționat autoarea pozelor.
Poliția s-a autosesizat pe acest caz. “IP Soroca informează că, conducătorul auto care a parcat automobilul de model JEEP, pe trotuarul de la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Decebal din or. Soroca, a fost amendat. În privinţa acestuia, a fost iniţiată o procedură contravenţională în baza art. 238 alin.2 Cod Contravenţional, pentru ,, Staţionarea sau parcarea în locuri interzise”, fiindu-i aplicată amendă de 150 lei şi 2 puncte de penalizare”, se arată într-un comunicat expediat pe adresa redacției noastre.