Poezia este puntea dintre suflete!

0
37

 Recent, la Biblioteca Publică Șuri, am trăit mai mult decât un eveniment cultural, am trăit o adevărată lecție de sensibilitate, curaj și autenticitate. Într-o lume grăbită, în care cuvintele sunt adesea rostite fără a fi simțite, noi am ales să ne oprim pentru o clipă și să ascultăm… cu inima.

 

Cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei, biblioteca s-a transformat într-un spațiu al emoției pure, unde fiecare vers a devenit o fereastră spre suflet, iar fiecare participant, un creator de frumos. Atmosfera a fost una caldă, profundă, în care liniștea dintre cuvinte spunea uneori mai mult decât ele.

Am avut onoarea deosebită de a o avea alături pe Veronica Cuzub, o voce autentică și sensibilă, băștinașă din satul Șuri, autoare a mai multor culegere de poezii: ,,Pașii din timp”, ,,Pașii  destinului”, ,,Pașii sufletului meu”, ,,Din liniștea timpului”, ,,Pe aripile timpului” care ne-a ghidat cu blândețe prin universul poeziei. Prin versurile sale, ne-a învățat că poezia nu este doar despre cuvinte frumos aranjate, ci despre adevăr, despre trăiri, despre curajul de a ne arăta așa cum suntem.

Participanții nu au fost doar spectatori, ci parte dintr-o experiență vie. Au recitat, au creat, au simțit. Au descoperit că fiecare dintre noi poartă în interior o poezie nerostită, așteptând momentul potrivit pentru a prinde glas.  În cadrul activităților interactive, timiditatea s-a transformat în încredere, iar gândurile s-au așternut în versuri pline de sinceritate. Am văzut cum poezia unește generații, cum apropie oameni și cum dă sens unor emoții pe care, uneori, nu știm cum să le exprimăm.

Această întâlnire a fost o dovadă vie că poezia nu aparține doar cărților, ci trăiește în fiecare dintre noi – în priviri, în tăceri, în bucurii și în doruri. Ea ne învață să fim mai atenți, mai sensibili, mai umani.

Biblioteca Publică Șuri își reafirmă, prin astfel de momente, rolul de inimă a comunității, un loc unde nu doar se citește, ci se simte, se creează și se construiesc legături autentice între oameni.

Adresăm sincere mulțumiri doamnei Veronica Cuzub pentru inspirația oferită și pentru emoțiile împărtășite, dar și tuturor participanților care au adus lumină și profunzime acestei zile speciale. Să nu uităm: poezia nu este doar un text… este o stare, este curajul de a simți și frumusețea de a împărtăși. Iar acolo unde există poezie, există suflet.

 Doinița STAMATI, directoarea Bibliotecii Publice Șuri, corespondentă VIP HTSJ (filiala Șuri)


  • ETICHETE
  • AB
Articolul precedentȘi-a omorât cu cruzime nepoata cu dizabilități și mama acesteia. Inculpatul va petrece 20 de ani după gratii
Articolul următorPentru a păstra stabilitatea ar putea avea loc deconectări de energie electrică în evantai
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.