Poetul Petre Popa: ”Trebuia să se întâmple ceva global ca să observăm omul de alături”

0
99

   Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie și a efectuat reparații la instituția pe care o conduce. ”Trebuia să se întâmple ceva global ca să observăm omul de alături, să reevaluăm scara valorilor”, a afirmat scriitorul, citat de MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Petre Popa a menționat că pentru teatrul sorocean, perioada pandemiei nu a însemnat inactivitate. Astfel, s-au făcut lucrări de amenajare a spațiilor, lucrări tehnice legate de sistemul de ventilare, de electricitate, de sonorizare. ”Acestea tot fiind amânate din an în an în așteptarea reparației capitale care întârzie. S-a lucrat la decor, recuzită, s-a scris muzică pentru spectacolele care, sper, să le putem realiza în acest an”, a precizat directorul teatrului.

Potrivit sursei citate, acesta este singurul teatru de proiecte din R. Moldova. ”După tentativele eșuate de a pregăti un grup de studenți la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, am decis să deschidem un studio pe lângă Teatrul „V. Apostol”. Astfel, activitatea se desfășoară în paralel – actori invitați în proiectele teatrului și spectacole realizate de Studioul „Cortina”. Spectacolele acestui studio au fost jucate pe scena Teatrului „M. Eminescu” din Botoșani, Ateneul Național Iași, România, la Chișinău și în alte localități ale țării. Am prezentat on-line spectacolele „Adevărata magie” cu iluzionistul M. Zagaievschi, spectacolele „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă, „La o margine de sat” după Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub. Teatrul editează și un buletin teatral – ”Cortina”, a subliniat conducătorul instituției.

În plan literar, a afirmat scriitorul, anul 2020 și începutul anului 2021 au fost cu semne bune. ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”, a mai spus poetul Petre Popa.

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca.

A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.


Articolul precedentIeri, în raionul Soroca au fost confirmate cu Covid 6 persoane – trei din oraș și 3 din localitățile rurale
Articolul următorCu 3,89 la sută vor fi indexate pensiile, începând cu 1 aprilie
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.