Tableta de vineri
Viața politică de la Chișinău mereu a fost generatoare de surprize, unele mai așteptate, altele mai puțin prognozate, iar ceea ce s-a întâmplat zilele trecute nu se încadrează în nici una din cele două calificative. Or, demisia lui Nicu Popescu din fruntea de viceprim-ministru și șef al Ministerului de Externe chiar a avut efectul unei lovituri în „moalele capului” — cum a fost posibil ca în aceste vremuri de maximă importanță pentru destinul european al Republicii Moldova acel care a muncit din greu pentru ca visul să devină realitate a lăsat lucrurile baltă, lăsându-ne pe toți în ceață cu a sa declarație care nu explică prea multe — cică, din motive personale are nevoie de o pauză, dar activitatea lui în diplomație și în special în ceea ce privește umărul pus la procesele de integrare europeană a Republicii Moldova nu se oprește aici.
În astfel de cazuri se spune că „este voia omului” și nimeni nu este în măsură să-i influențeze decizia, dar ceva nu se leagă în această ecuație, și anume — ușurința cu care autoritățile de la Chișinău i-au dat „liber” unuia dintre cei mai prolifici miniștri ai săi (chiar dacă, sincer vorbind, succesele sale, în materie de promovare galopantă a proceselor de aderare la UE, Popescu le poate împărți cu președinta Maia Sandu și, oricât de cinic ar suna aceasta, cu situația conjuncturală din regiune — vezi războiul din Ucraina). Ba mai mult, la plecare, lui Nicu Popescu i-a fost înmânată și cea mai înaltă distincție de stat — Ordinul Republicii „…în semn de înaltă apreciere a profesionalismului manifestat în domeniul politicii externe, pentru susținerea constantă a eforturilor de integrare europeană a R. Moldova și pentru contribuția pentru deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”. Nu zic că omul nu ar merita această distincție, dar… mi se pare prea mult, dacă ținem cont de faptul că deschiderea negocierilor (repet, inclusiv sub influența unor factori colaterali) este una, iar aderarea RM la UE este alta. Un lucru mă liniștește, că al 14-lea ministru de Externe de la independență încoace, „…cel mai remarcabil ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene pe care R. Moldova l-a avut vreodată”, vorba Maiei Sandu, nu și-a spus ultimul cuvânt în diplomația moldovenească.
De altfel, mai mulți analiști și comentatori politici erau de părerea că Nicu Popescu, după odihna (bine)meritată și aflarea în sânul familiei care locuiește la Paris, o să revină la Chișinău și nu oricum, dar în funcția de negociator-șef al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Această ipoteză însă a fost una falsă, fiindcă această misiune importantă a revenit nou-numitei recent ministră fără portofoliu pentru Afaceri Externe și șefă a Biroului pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov. Doamne ferește, nu pun la îndoială capacitățile acestei persoane de a face față lucrurilor și chiar îi doresc succes (vorbeam, cu altă ocazie, că în RM a crescut o pleiadă de tineri bine școliți în universitățile prestigioase din lume, iar Cristina Gherasimov este una din speranțele noastre). Să ne aducem aminte că și negociatorul-șef al României Vasile Pușcaș nu a fost o persoană de cel mai înalt rang, dar un diplomat iscusit care, în perioada 2000-2004, a știut să ducă România acolo unde îi era locul. Chiar dacă Cristina Gherasimov este mult mai tânără și mai puțin experimentată decât domnul Pușcaș, există premise să aibă succes în noile sfere de activitate… Apropo, specialiștii afirmă că „o schemă asemănătoare de organizare a birocrației de aderare a existat, la vremea respectivă, în Bulgaria, unde negociatoarea de acolo, Meglena Kuneva, a recurs, în mare parte, la dezbateri publice privind atât beneficiile, cât și riscurile aderării țării sale la Uniunea Europeană. La rândul lor, experții s-au referit la prețul pe care Bulgaria l-ar plăti dacă eșuează sau întârzie intrarea în UE. Acea strategie i-a adus pe bulgari la „ideea europeană”, iar misiunile bulgare ale Sofiei din statele-membre UE au făcut lobby pentru a îmbunătăți imaginea țării”. Acest lucru mi se pare perfect valabil și pentru doamna Gherasimov, care nu va duce lipsă de experți (este de ajuns să privești, seară de seară, la orice post TV, discuții interminabile și deseori în contradictoriu — or nu-i așa că în polemică se află adevărul?). Și dacă îmi permiteți, o mică doză de ironie și sarcasm: priviți-l și ascultați-l pe ex-premierul Vlad Filat, care cunoaște răspuns și soluții la orice problemă. Ce-ar fi să se regăsească și el în echipa de negociatori?
În fine, întrebările din titlu rămân fără răspuns, dar aceasta nu înseamnă că nu există loc și de bine. Personal rămân în așteptare și chiar sunt convins că în curând Nicu Popescu o să iasă din nou la rampă. La urma urmei, Ordinul Republicii nu se acordă doar pentru ochi frumoși, iar înțelepciunea din popor mai spune că ochii care nu se văd — se uită…
