Pericol de Pestă Porcină Africană

0
20

Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor Soroca atenționează că riscul de Pestă Porcină Africană persistă. Pentru Pesta Porcină Africană nu există tratament specific și nici vaccin eficient: impactul apariției maladiei date este foarte mare, toate porcinele vor fi ucise și distruse.

În scopul evidenței corecte a trasabilității porcinelor toți deținătorii de porcine și agenții economici care se ocupă de creșterea porcinelor sunt obligați să-și onoreze obligațiunile în privința crotalierii animalelor și introducerea lor în Baza de date, să respecte cu strictețe regulile de biosecuritate a efectivului porcin.

În vederea unei intervenții rapide și eficiente a asistenței veterinare, cetățenii trebuie să anunțe imediat autoritatea sanitară veterinară, în deosebi cei care vin în contact cu porcii domestici și sălbatici, în cazul în care recunosc următoarele semne de boală: mortalitate ridicată, aproape 100%, intervenită într-un timp extrem de scurt, starea febrilă cu temperatura corporală foarte ridicată (40,5-420C), roșeață sau învinețirea pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului și pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie și împleticire în mers, care pot apărea cu 24-48 de ore înaintea morții, diaree (uneori cu sânge) și urdori la ochi. În cazul apariției simptomelor indicate la porcine, adresați-vă de urgență medicului veterinar. Este interzisă procurarea și folosirea în alimentație a cărnii și produselor din carne de porc din Ucraina.

În cazul procurării cărnii din piețe și magazinele de carne specializate cereți rezultatul expertizei sanitar-veterinare a cărnii de porc.

DRSA Soroca


Articolul precedentCitește mâine în „Observatorul de Nord”!
Articolul următorSăpături în parcul din zona Cetății Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.