Pentru prima dată în ultimii trei ani, motorina ajunge să coste 18,40 lei/litru

0
79

 Tendința de ieftinire a petrolului pe piețele internaționale, coroborată cu devalorizarea dolarului american în raport cu leul moldovenesc, a condus la stabilirea unui preț minim istoric pentru motorină, comparabil cu cel din ianuarie 2022 – perioada anterioară declanșării războiului din Ucraina și crizei energetice care a urmat în Europa, transmite anre.md

Comparativ cu valorile maxime înregistrate la începutul anului curent,  benzina COR 95 este în prezent mai ieftină cu 2,56 lei/litru, iar motorina – cu 3,31 lei/litru. Scăderile actuale ale prețurilor la carburanți demonstrează, încă o dată, eficiența mecanismului de stabilire a prețurilor la produsele petroliere de către ANRE,  care permite reflectarea fidelă la panourile stațiilor de alimentare a evoluțiilor de pe piața internațională atât în perioade de creștere, cât și de descreștere a cotațiilor. Astfel, consumatorii din Republica Moldova achită un preț corect, racordat la realitățile economice ale zilei în care își procură carburanții.

Pentru perioada 19–22 aprilie 2025, ANRE a stabilit următoarele prețuri maxime de comercializare cu amănuntul pentru produsele petroliere principale de tip standard::
– 22,23 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 08 bani);
– 18,40 lei/litru – pentru motorina standard (- 07 bani).

ANRE va continua să monitorizeze cu strictețe piața produselor petroliere asigurând transparența și corectitudinea la stabilirea prețurilor, precum și protejarea intereselor consumatorilor.

Notă*
Toate cele 4 componente care stau la baza formării prețurilor pot fi vizualizate și verificate zilnic pe pagina oficială web: www.anre.md.


Articolul precedentArta care unește: Concert caritabil organizat de Consiliul Elevilor din cadrul Colegiului de Arte „Nicolae Botgros ” din Soroca / VIDEO
Articolul următorMeteo, 19 aprilie 2025: zi frumoasă, fără precipitații
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.