PDM-Igor Dodon: 3-0! Sau poate, totuși, scorul este 3-3!?

Clasa politică din Republica Moldova a știut mereu cum să iasă în evidență, să fie în gura lumii, să calce pe greblă și să rămână imprevizibilă. În loc să se ocupe cu lucruri mai lumești și să plece urechea la zvârcolelile norodului — cum ar fi, bunăoară, elucidarea cazului cu miliardul furat sau a metamorfozei cum poate un primar condamnat la ani grei de pușcărie să sfideze bunul-simț și să mozolească ochii unui oraș plin de oameni naivi și creduli, cei aflați la guvernare se aruncă în matrapazlâcuri care mai de care. Ultimul know-how al mai-marilor de pe malul Bâcului, demn nu doar de Cartea recordurilor, dar și de atenția administrațiilor Caselor de nebuni, este jocul de-a suspendarea președintelui, pe de-o parte, și îndărătnicia și nedorința președintelui de a respecta Constituția, pe de altă parte.

Incredibil, dar adevărat: într-un timp record președintele Igor Dodon a fost suspendat din funcție tocmai de trei ori, fiind unicul șef de stat din lume care se complace în rolul de masochist și care este umilit într-un hal fără de hal. Ce-i drept, termenul suspendărilor este infim, dar aceasta contează mai puțin, în evidență ieșind motivul suspendărilor (și numărul lor!!!) și situația ingrată în care este pusă Curtea Constituțională (CC). Spuneam cu alte ocazii și repet acum că situația din Republica Moldova este asemănătoare cu bancul despre preotul care cere dezlegare de la Dumnezeu pe câteva minute pentru a-i aplica câteva palme unei persoane care l-a jignit. Păstrând, bineînțeles, proporțiile de rigoare, adică rolul de Dumnezeu fiind atribuit CC, iar cel de popă — PDM-ului, în persoana lui Adrian Candu sau Pavel Filip.

,Situația din Republica Moldova este asemănătoare cu bancul despre preotul care cere dezlegare de la Dumnezeu pe câteva minute pentru a-i aplica câteva palme unei persoane care l-a jignit. Păstrând, bineînțeles, proporțiile de rigoare, adică rolul de Dumnezeu fiind atribuit CC, iar cel de popă — PDM-ului, în persoana lui Adrian Candu sau Pavel Filip.

De altfel, în postura sa de republică parlamentară, Republica Moldova a avut parte, în ultima vreme, de niște președinți mai mult decât „pitorești” (ca să nu le zic altfel), începând cu „jucătorul” Mihai Ghimpu (în perioada interimatului), care a știut să iasă în evidență, cu și fără ocazie, „stâlpul moldovenismului primitiv” Marian Lupu (la fel în perioada interimatului), care a făcut tot posibilul ca să corespundă caracteristicilor date de mentorul său Vladimir Voronin, și terminând cu „rața mută” Nicolae Timofti, care a demonstrat că „cumințenia pământului” poate fi și altceva decât un atu, dar anume Igor Dodon a sărit toate bețele și i-a întrecut pe toți în materie de bădărănie și ipocrizie. Deloc întâmplătoare mi s-au părut, de altfel, declarațiile cunoscutului ziarist și publicist rus Alexandr Nevzorov, care l-a numit pe Dodon cel mai prost președinte din lume, afirmație trecută pe lângă urechea președintelui moldovean care este omniprezent pe rețelele de socializare.

Pe de altă parte, se creează impresia că ambele părți „beligerante” — PDM, pe de-o parte, și PSRM (ceea ce înseamnă Igor Dodon) au motive să fie satisfăcute de situația creată. Unii, fie și prin metode perfect legale, dar greu digerate de mulțime, își promovează nestingherit oamenii docili și ideile care nu întotdeauna merită să fie puse la stâlpul infamiei, iar alții, fie și cu sabia lui Damocles de-asupra capului, fac ceea ce știu mai bine — se victimizează și pozează în unicii apărători ai intereselor poporului, câștigând și pe această cale voturile electoratului care se gândește în primul rând la ziua de ieri și la stomac. De exemplu, Dodon promite susținătorilor săi că după alegerile parlamentare din toamna anului viitor se vor schimba și se vor repara multe lucruri, iar actualii lui oponenți politici vor trage ponoasele unei politici duble pe care o promovează în prezent, dar…

Președintele, zis și ciuca bătăilor, nu spune oamenilor cum îi va pedepsi pe cei „vinovați”, dacă nu are pârghii suficiente, și cum va aduce lucrurile la făgașul „normal”, dacă politica lui a suferit un adevărat fiasco nu doar în exterior, dar și în interior. Cât despre alegerile parlamentare, toate sunt scrise cu fuiorul pe apă și nimeni nu poate zice „hop!” până nu a sărit.

În fine, scorul înregistrat la moment, 3-0 în favoarea PDM (sau poate, totuși, 3-3!?), pare să nu fie unul final și sunt toate condițiile ca acesta să devină un scor-fluviu, de hochei. Cel puțin, democrații sunt puși pe fapte mari și CC va avea mult de lucru, iar faptul că o astfel de instituție nu-și schimbă deciziile este o certitudine, de aceea situația lui Dodon este de neinvidiat. În această ordine de idei, nu pot să nu fiu de acord cu colega Rodica Deleu care afirma pe una din rețele că trei suspendări nu înseamnă doar niște recidive, dar și un motiv de impeachment…