Ore suplimentare = Timp de odihnă

0
170
Disciplina, responsabilitatea și controlul sunt calități necesare în lucru pe șantier, spune arhitecta.

Noutăți în Codul Muncii, aprobate de Guvern. Astfel, potrivit modificărilor, în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă va fi prevăzută posibilitatea de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere.

Angajatul va putea folosi timpul de odihnă primit în schimbul orelor de muncă suplimentare în decurs de 30 de zile de la finalizarea orelor de muncă suplimentare. Apropo, în versiunea actuală a Codului Muncii, nu este permisă compensarea orelor de muncă suplimentare cu timp liber. În cazul achitării lunare a salariilor, pentru orele de muncă suplimentare angajatorul trebuie să achite 50% din salariul de bază calculat pe unitatea de timp pentru primele 2 ore și 100% pentru următoarele ore. Potrivit proiectului de lege, se va permite transferarea temporară a salariatului la o altă muncă în cadrul aceleiași unități, pe o perioadă de până la o lună, cu posibilitatea de a prelungi acest termen până la un an, cu păstrarea locului de muncă de bază. Totodată, documentul prevede şi alte modificări. De exemplu, conducătorului unității, după consultări cu reprezentanţii angajaţilor, va putea decide transferul unor zile de repaus (de lucru) în alte zile. Guvernul va dispune de acest drept pentru autoritățile și instituțiile publice. În ajunul zilelor nelucrătoare la întreprinderile ale căror activități nu pot fi întrerupte, fiecare oră de lucru, care nu poate fi scurtată, va fi achitată ca ore de muncă suplimentare. Proiectul de lege reglementează un program de lucru flexibil, în comptenţele angajatorului vor fi incluse aprobarea și / sau modificarea statelor de personal, procedura de negociere colectivă etc. Proiectul de lege urmează a fi votat şi de către Parlamentul Moldovei.

SURSA: INFO MARKET


Articolul precedentNoi soroceni au văzut lumina zilei între 20 și 24 februarie
Articolul următorLa Vădeni au fost confecționate simbolurile primăverii – mărțișoarele
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.