Cu emoție, aplauze și recunoștință profundă, lucrătorii medicali și farmaciștii din raionul Florești au fost onorați în cadrul unei ceremonii festive desfășurate la Centrul Cultural local, marcând Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului. Evenimentul a adus în prim-plan devotamentul celor care, zi de zi, luptă pentru viață.
Organizată de Consiliul raional Florești, Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport și Școala de Arte „Nicolae Sulac”, festivitatea a reunit conducători și angajați ai instituțiilor medicale, farmaciști, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale. Scopul: recunoașterea publică a unei profesii esențiale pentru bunăstarea societății.
Într-un cadru solemn, dar cald, oficialii au adresat mesaje de apreciere și mulțumire celor care servesc cu abnegație în sistemul de sănătate local.
Președintele raionului Florești, domnul Vasile Tîltu:
„Am onoarea de a fi alături de dumneavoastră și de a vă adresa cele mai sincere felicitări și cuvinte de recunoștință, cu prilejul Zilei profesionale a Lucrătorului Medical și a Farmacistului. Ne mândrim că vă onorați atribuțiile de serviciu cu pasiune, demnitate, responsabilitate, admirație și măiestrie profesională.”
De asemenea, deputata doamna Larisa Novac a transmis un mesaj video în care a evidențiat eforturile depuse de comunitatea medicală din raionul Florești, mulțumindu-le pentru contribuția la dezvoltarea continuă a sistemului de sănătate regional.
Ca semn de respect și apreciere pentru activitatea desfășurată, Parlamentul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Președintele raionului Florești și administrațiile instituțiilor medicale au acordat diplome de merit lucrătorilor din domeniu. Aceste distincții au subliniat atitudinea responsabilă, dăruirea profesională și contribuția reală la sănătatea populației din raion.
Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului nu este doar un moment festiv, ci și un prilej de reflecție asupra importanței și complexității muncii depuse în acest domeniu. Evenimentul de la Florești a reamintit tuturor că, dincolo de proceduri și tratamente, în fiecare gest al unui cadru medical se află empatia, curajul și vocația de a salva vieți.
Ina RÎBALCHIN