Omorât de amicii săi

0
58

Un bărbat din localitatea Cremeciug, raionul Soroca, a fost împuşcat mortal. Poliţia a reţinut trei persoane.

Tragedia s-a produs în noaptea de 20 spre 21 decembrie curent. Un bărbat în vârstă de 30 ani, locuitor al satului Cremenciug, a fost omorât dintr-o armă de vânătoare.

Poliția a reținut, pentru 72 de ore, trei tineri cu vârsta de 24 ani, 29 şi respectiv 32 de ani, locuitori ai satului vecin Iarova,

Ca urmare a cercetărilor, poliţiştii au stabilit, că suspecţii împreună cu victima au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, între ei s-a iscat un conflict şi victima l-ar fi lovit cu o ţeavă pe unul din suspecţi, în rezultatul căruia un alt suspect a scos arma de vânătoare cu ţeavă lisă din automobilul personal şi ar fi tras două focuri în direcţia victimei. Victima a fost rănită mortal” ne-a comunicat Ludmila Sochircă, Ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Soroca. Potrivit sursei, presupusul făptaş, deţinea arma ilegal.

În urma incidentului, jertfa a fost abandonată de ei trei indivizi, fiind găsită la 21 decembrie de nişte consăteni, care au şi alertat poliţia.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,omor” şi o cauză penală pentru ,,Lăsarea în primejdie” şi ,, huliganism”. Unul din învinuiţi riscă închisoare de la 15 la 20 ani sau cu detenţiune pe viaţă, iar ceilalţi doi riscă închisoare de până la 9 ani” a mai menţionat ofiţerul de presă a Inspectoratului de Poliţie Soroca .


Articolul precedentTamara Boboc-Coșciug ne-a adus două colinde în ajun de Crăciun
Articolul următorAproape ca la Stanislavski: NU CRED!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.