O zonă pentru practicarea sportului este amenajată la Volovița grație unui proiect

0
229
Foto: facebook.com/ProiectComunitarVolovita

Pe terenul gimnaziului “Alexandru Lupașcu” au fost instalate echipamentele sportive, se anunță într-o postare pe rețele sociale. Acesta este rezultatul obținut în cadrul proiectului ”Tinerii-adepți ai schimbării”, implementat în comuna Volovița.

”Prin intermediul activităților sportive și educative dorim să promovăm practicarea activă a sportului de către tinerii din localitate precum și de către membrii familiilor acestora. La moment din cauza declarării stării de urgență în Sănătate Publică, toate activitățile sportive planificate în proiect vor fi organizate mai târziu, cel puțin după 31.08”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei, proiectul este realizat în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă (componentă a proiectului “Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”), implementat de Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


Articolul precedentProcesul educațional în cadrul instituțiilor de educație timpurie nu poate fi efectuat la distanță
Articolul următorPână la 20 august, copiii trebuie să fie examinați medical, cu scop profilactic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.