O parte dintre gospodăriile din satul Bădiceni vor beneficia de pubele pentru colectarea gunoiului menajer

0
811

În cadrul proiectului comunitar “Comunitate curată – locuitori sănătoși” implementat în satul Bădiceni, au fost procurate 242 pubele mici ce vor fi distribuite în gospodăriile oamenilor și 2 containere mari din metal pentru instituția de educație timpurie și gimnaziul local. Banii în sumă de 90 mii lei au fost oferiți de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, iar primăria comunei a procurat alte 33 de pubele în sumă de 15 mii lei.

Bădicenenii urmează să adune gunoiul menajer în aceste pubele, sau în saci, iar un tractor va merge pe la gospodării să-l colecteze și evacueze la gunoiștea amenajată. Activitatea face parte din cadrul Programului de mentorat pentru dezvoltare comunitară incluzivă, parte componentă a Proiectului “Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale”. 

Valoarea totală a proiectului este de 109775,00 lei, dintre care 90000 lei sunt oferiți sub formă de grant, iar restul aproape 20000 lei sunt contribuția localității.

Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.


Articolul precedentMai puțini, mai triști și monitorizați de poliție: Cum au marcat Paștele Blajinilor locuitorii satului Parcani, raionul Soroca
Articolul următorAnual zeci de hectare de vegetație ard: Vinoveții pot fi amendați
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.