O nouă ediție a Almanahului “Soroca”, care în acest an a ajuns la numărul unsprezece, este deja în vânzare. Almanahul este o publicație anuală și pe paginile sale regăsim subiecte despre Colegiul Tehnic Agricol, Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin”, Centenarul Marii Uniri, Consiliul Unirii, Consiliul raional Soroca, Primăria Soroca, festivaluri petrecute la Soroca, Catedrele „Dirijat coral”, „Instrumente aerofone și percuție” și „Interpretare instrumentală – Instrumente populare” de la Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”, Gala sportului sorocean, Scurt istoric al renașterii bisericii românești la Soroca, Sfințirea bisericii „Sf. Mare Mucenic Dumitru” de la Bujărăuca, lansări de carte și informații despre sorocenii Oleg Bîrcă, Victor Cobăsneanu, Victor Guțu, Constantin Nesterenco, Vasile Popușoi, Iurie Tănase, Grigore Tomac și Sergiu Ursachi. Amintim că Almanahul “Soroca” este editat de ONG “Pro-Cultura”, condusă de Ignat Berbeci. Puteţi face rost de ediţiile recente ale ALMANAHULUI sau cele care vor apărea, contactând redacția publicației la numărul 060608039.