O lunetă Hatsan, pistoale, țigări și droguri, ridicate după mai multe descinderi la Drochia

0
163

Percheziții ample au fost efectuate de către polițiștii din Drochia, care au vizat domiciliile a cinci persoane suspectate de comiterea unor ilegalități.

În urma acestor acțiuni, au fost descoperite țigări fără acte de proveniență, arme și muniții deținute ilegal, precum și droguri, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General de Poliție.

În locuința unui bărbat de 44 de ani au fost găsite 2146 de pachete cu țigări, a căror valoare se ridică la suma de 78 659 de lei. Acestea nu aveau documente care să ateste proveniența lor legală. În alte două locuințe, aparținând unui bărbat de 49 de ani și unei femei de 38 de ani din localitatea Șuri, autoritățile au descoperit arme de foc și muniții. Printre acestea se numără două pistoale, o armă de vânătoare cu țeavă lisă, o armă cu lunetă de tip „Hatsan” și 13 cartușe, toate deținute fără respectarea prevederilor legale.

În plus, la domiciliile a doi bărbați, de 35 și respectiv 64 de ani, din orașul Drochia, au fost găsite substanțe interzise, identificate ca fiind „marijuana” și obiecte artizanale utilizate pentru consumul acestora. În prezent, se efectuează proceduri necesare pentru examinarea amănunțită a armelor și drogurilor găsite, urmând a fi trimise spre expertizare. De asemenea, se verifică dacă armele descoperite au fost folosite în comiterea unor infracțiuni.

sursa: unimedia.info


Articolul precedentMeniurile grădinițelor din Soroca: mai multe cereale, cartofi și zahăr, mai puțin pește și ouă
Articolul următorA fost publicată lista celor mai buni elevi și profesori din raionul Soroca, aceștia urmează să fie premiați
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.