O fetiță a văzut lumina zilei în ambulanță – echipa Punctului de Asistență Medicală Urgentă Vărăncău a fost la înălțime!

0
250

În noaptea trecută, echipa Punctului de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Vărăncău, din cadrul SAMU Soroca, a fost protagonistă unei intervenții deosebite, marcate de emoție, responsabilitate și profesionalism – asistarea venirii pe lume a unei noi vieți, chiar în ambulanță. Despre aceasta informează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

 La ora 01:21, Dispeceratul Comun de Urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel privind acordarea asistenței medicale de urgență unei femei gravide, aflate la a IV-a sarcină, cu vârsta gestațională de 37 de săptămâni. Pentru gestionarea solicitării a fost direcționată de urgență echipa PAMU Vărăncău, care s-a deplasat prompt la domiciliul pacientei, ajungând în 7 minute de la primirea apelului.
 La locul solicitării, pacienta, în vârstă de 26 de ani, prezenta dureri abdominale și contracții uterine frecvente. În urma evaluării clinice, au fost constatate semnele debutului travaliului, motiv pentru care s-a decis transportarea de urgență a gravidei către instituția spitalicească.
 Pe parcursul transportării, la ora 01:55, nașterea a survenit spontan, iar echipa de asistență medicală urgentă a acordat îngrijirile necesare în condiții de prespital. Astfel, în ambulanță s-a născut o fetiță sănătoasă, cu greutatea estimativă de 2500 gr., evaluată cu scor APGAR 7–8 puncte, demonstrând o adaptare neonatală bună.
Ulterior, lăuza și nou-născuta au fost transportate și spitalizate în stare satisfăcătoare la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Soroca, pentru supraveghere și îngrijiri medicale specializate.
Adresăm felicitări sincere familiei și exprimăm aprecierea instituțională față de profesionalismul, promptitudinea și dedicarea echipei PAMU Vărăncău din cadrul SAMU Soroca: Asistent medical: Doina BEREGHICI; Infirmier: Vadim FURDUI; Conducător autoambulanță: Viorel BRANIȘTE
✍️ „A aduce pe lume un copil înseamnă a aduce viitorul mai aproape.” ( Carl Sandburg)

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCompensațiile „Ajutor la Contor” au ajuns în vizorul escrocilor
Articolul următorBunurile și banii confiscați vor fi utilizați în interes public
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.