O “Dacie” nouă pentru Gimnaziul “Eva Gudumac”

0
68

De o surpriză plăcută la încheierea anului şcolar au avut parte profesorii şi elevii Gimnaziului “Eva Gudumac” din comuna Tătărăuca Veche.

Cu o zi înainte de sărbătoarea ultimului sunet, directoarea instituţiei a fost invitată la Chişinău de medicul Eva Gudumac, al cărei nume îl poartă gimnaziul, pentru a primi un cadou-surpriză. “Dumneaei m-a sunat şi mi-a zis că are un cadou pentru şcoală şi m-a invitat la Chişinău, ne spune managerul instituţiei Aliona Ciobanu. Am plecat cu gândul că poate fi vorba de mobilier, calculator sau altceva. Când colo m-a dus la un magazin unde se vând automobile. Donaţia pentru instituţia noastră de învăţământ este de 10 000 dolari, iar banii au fost cu destinaţie specială, procurarea unui automobil.

Doamna Gudumac mi-a spus că se simţea oarecum vinovată că şcoala îi poartă numele, iar ea nu ajută cu nimic, aşa că mi-a recomandat să luăm o “Dacia” Logan, fiindcă şi familia ei are un astfel de automobil şi sunt foarte bune pentru drumurile noastre de ţară”.

Doamna Ciobanu a ales din salonul auto o maşină de culoare albă, la volanul căreia s-a întors în Tătărăuca Veche. Maşina a fost împodobită şi prezentată profesorilor şi şcolarilor în cadrul festivităţii de încheiere a anului şcolar. Aliona Ciobanu a mulţumit doamnei Eva Gudumac pentru surpriza utilă şi plăcută, menţionând că se mândresc cu faptul că gimnaziul îi poartă numele.

Automobilul urmează să fie folosit pentru necesităţile stringente ale gimnaziului, mai ales că instituţia de învăţământ deserveşte şase sate.

Gudumac.jpgEva Gudumac, medic:

“Eu nu am un salariu atât de mare ca să-mi permit să fac aşa cadou. Vreau să vă spun că această sumă a fost oferită de mai mulţi donatori şi eu am adunat banii treptat, pe parcursul mai multor ani. Nu este vorba de consăteni şi nici de pacienţii pe care i-am tratat, ci de nişte persoane care m-au cunoscut, inclusiv şi în Parlament. Ei au hotărât să facă această binefacere, iar acţiunea nu este legată de careva partide şi nu au dorit să facă mare tam-tam din aceasta”.


Articolul precedentOBSERVATORUL de NORD într-un nou format!
Articolul următorMonumente distruse de stat (IV)
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.