Pentru început aș vrea să fac o precizare pentru acei care nu sunt inițiați în temă și care ar putea crede mai știu eu ce năzdrăvănii sau a da frâu liber imaginației lor (bolnave). Așadar, cine sunt cei patru nominalizați în titlul de mai sus? Cel cu bila albă este Radu Albot, cel mai mare jucător moldovean de tenis din toate timpurile, iar cu bilele negre sunt Valentina — zebra de la menajeria din Chișinău, Xenia — maimuță de la aceeași menajerie și Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova. Primul a avut o prestație deosebită în partida cu unul dintre cei mai mari și importanți tenismeni din lume, chiar dacă, până la urmă, s-a înclinat în fața elvețianului Rojer Federer, iar celelalte trei s-au făcut de rușine, cu sau fără de voie: Valentina și Xenia au prognozat greșit cine va fi învingătoare în meciul dintre selecționatele de fotbal ale RM și Franței, iar Marina și-a început cu stângul activitatea în legislativul moldovenesc, demonstrând că până și în cele mai importante instituții ale statului rolul de clovn nu poate rămâne fără protagonist, iar faptul că acesta (rolul) și l-a asumat tocmai domnia sa mi se pare logic. Cum ar zice socialiștii.
De altfel, într-o măsură sau alta, ultimele săptămâni au fost dominate de două teme foarte importante pentru noi — politica și fotbalul. Sau, dacă doriți, fotbalul și politica… Despre fotbal nu pot spune nimic de rău — Valentina și Xenia au gândit mai mult cu burta decât cu capul. Or, trebuia să nu fii maimuță sau zebră ca să înțelegi că șansele selecționatei RM erau nule din start și că nu era cazul să implicăm și animalele nevinovate în exerciții de imaginații cu un final ușor de intuit. Putem noi să ne batem cu pumnul în piept și să ne îmbătăm cu apă rece, dar prea mare este diferența dinte cele două școli de fotbal, prea din cale afară este diferența dintre Real, Barcelona, Manchester Unaited sau Chelsea (echipe la care evoluează fotbaliștii francezi) și Petrocub Hâncești, Speranța Nisporeni sau Codru Lozova. Ba mai mult, scorul de 4-1 a fost unul mai mult decât onorabil, fiindcă dacă facem trimitere la tradiții sau banii care „se învârt” în cele două țări, elevii lui Alexandru Spiridon chiar merită felicitați. Ce-i drept, undeva prin subconștientul nostru se ascundea speranța că Vitalie Damașcan ar putea fi, măcar pentru câteva minute, egalul lui Kylian Mbappe, dar… Pe de altă parte, prestația campionilor lumii în afara meciului mi s-a părut profund arogantă, ca să nu zic disprețuitoare față de gazde. În mod normal, după meci adversarii fac schimb de tricouri, dar nu și în cazul francezilor, care s-au grăbit să părăsească terenul de joc fără să înțeleagă dorința din ochii fotbaliștilor moldoveni… Probabil, Didier Deschamps și K au uitat bunul-simț acasă, la Paris.
Și dacă cu fotbalul lucrurile stau prost, în politică acestea sunt și mai anapoda. Când zic aceasta nu am în vedere doar comportamentul golănesc și bădărănesc al Marinei Tauber, dar și situația ingrată constituită în legislativul de la Chișinău. În pofida declarațiilor mobilizatoare și cu subînțelesuri ale președintelui Igor Dodon practic nu există, în opinia mea, căi pentru concordie, iar orice fel de coaliție este sortită eșecului, mai cu seamă după ce președintele a spus, cu subiect și predicat, că nu va agrea o alianță formată din transfugi. Oricât ar fi de straniu, dar anume Dodon este acum în cea mai grea situație. Pe de-o parte, dacă rămâne pe pozițiile enunțate și nu recunoaște o alianță între Tanda și Manda, riscă cu interesul personal — să ne aducem aminte de învinuirile aduse lui Dodon, cu doar câteva zile înainte de alegeri, de Ilan Șhor și afirmațiile acestuia că a cărat bani cu geanta la palat. Pe de altă parte, dacă recunoaște această alianță, riscă cu electoratul căruia i-a povestit atâtea povești cu și despre Uniunea Vamală și i se închid toate căile spre Moscova, iar Kremlinul, care nu crede lacrimilor, va căuta pe altcineva care să-i promoveze interesele pe malul Bâcului. Cum zic moldovenii în astfel de cazuri, nici puiul cel de șarpe să nu fie în pielea lui Dodon…
În fine, dacă ne gândim bine care din aceste domenii, politica sau fotbalul, va ieși mai repede din criză, răspunsul ar trebui să fie univoc: bineînțeles, fotbalul (chiar dacă Damașcan și K au pierdut și al doilea meci, 0-4 cu Turcia). Punctele pierdute în meciul cu Franța și Turcia ar putea fi recuperate, măcar într-o anumită proporție, în partidele cu Islanda, Albania sau Andorra. În ceea ce privește politica, lucrurile stau incomensurabil mai prost. După ce s-au ars și se ard în continuare atâtea poduri și s-a aruncat și se aruncă în continuare cu învinuiri grele, nu știu ce ar trebui să se întâmple ca „părțile beligerante” să găsească un numitor comun. Drept exemplu sunt și primele tatonări de la președinție, care nu au fost nimic mai mult decât o formalitate…
