Nu știu dacă multă lume a citit și a meditat asupra unei știri semnate recent de un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar eu am fost intrigat, pur și simplu, de „pledoaria” magistratului care afirmă că „…majorarea salariilor judecătorilor îi va determina să adopte hotărâri conform legii, nu conform apelurilor telefonice primite”. Acesta spune că „judecătorii trebuie să beneficieze de salarii mari pentru a nu fi tentați să ia mită, astfel sporind încrederea societății în justiție”. Ce-i drept, juristul face și o precizare foarte importantă: majorările sunt valabile doar pentru judecătorii care promovează evaluarea externă, iar scopul majorării salariilor este de a încuraja judecătorii și procurorii să vină la vetting și să suplinească funcțiile-cheie din justiție care sunt vacante.
Ar fi incorect și obraznic din partea mea să pun la îndoială spusele magistratului, care știe, cu siguranță, ce spune și, cu siguranță, nu doar își apără breasla că „așa îi stă bine”. Mai cu seamă dacă ținem cont de faptul ce se întâmplă în justiția moldovenească, ce scandaluri mai zdruncină încă sistemul și câte locuri vacante există chiar și în cele mai prestigioase funcții din domeniu. Și dacă panaceea/ieșirea din situația creată sunt banii, atunci statul chiar că trebuie să salveze situația. Or, nu încape îndoială că, la fel ca multe altele, astăzi nu mai este valabilă înțelepciunea populară care spune(a) că „banii nu aduc fericirea” și că este tocmai invers — cu cât mai mulți bani cu atât mai bine…
Până la urmă, nu banii (oricât de mulți sau oricât de puțini sunt) contează cel mai mult în această situație, dar faptul că și reprezentanții celorlalte meserii au tot dreptul din lume să ceară la fel de multă indulgență din partea statului și la fel de multă protecție pentru a-și face cu cinste și onoare (!!!) munca cea de toate zilele. Să zicem, de ce nu și-ar dori o majorare substanțială de salarii medicii sau inginerii, pedagogii sau economiștii, paznicii sau măturătorii de stradă, fiindcă, până la urmă, sunt și ei membri ai societății, au de crescut și educat copii, de susținut părinți bolnavi cu o pensie mizeră. Este adevărat, unii dintre ei (dar nu toți) chiar că nu muncesc conform apelurilor telefonice primite, dar acesta nu este un motiv de a-i lăsa în umbră și de a-i face invidioși pe acei care au avut norocul să „îmbrățișeze” una dintre cele mai prestigioase și plătite profesii (vă mai aduceți aminte de timpurile când cele mai solicitate erau profesiile de economist și jurist? — se crea impresia că unii se pregăteau să comită crime economice, iar alții erau instruiți să-i pună la dubă). Până la urmă, fiți de acord, toată lumea a „rupt pantalonii” prin facultăți (inclusiv prin străinătate) cinci-șapte ani nu pentru a se simți astăzi dintr-o categorie mai inferioară decât angajații din justiție. Este adevărat că aceștia au o misiune dificilă și responsabilă (nu te joci cu soarta omului și, în acest context, chiar mi se pare total deplasată „versiunea” cu apelurile telefonice, dar oare mai puțină responsabilitate are un medic sau un farmacist? Ca să nu zic despre pedagogii care au stat la bazele formării acestor juriști, iar astăzi își fac cruce când aud ce salarii au foștii lor discipoli și tot li se pare puțin.
Apropo, despre bani. Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Resurse Juridice, salariile judecătorilor și procurorilor care trec vetting-ul au crescut considerabil de la 1 ianuarie 2024. Astfel, după promovarea evaluării externe, judecătorii Curții Supreme de Justiție beneficiază de o majorare de 50%, adică ridică un salariu brut de 55 de mii de lei. Salariul brut pentru judecătorii Curților de Apel care trec vetting-ul este de 43 de mii de lei. Pe de altă parte, potrivit raportului Centrului de Resurse Juridice, procurorii procuraturilor specializate, care trec vetting-ul, beneficiază în 2024 de un salariu brut de 47 de mii de lei. Este adevărat că salariile celorlalți angajați din sistem este mult sub aceste cifre, dar oricum este mai mare decât în multe alte domenii. Or, chiar aș vrea să văd un pedagog care nu ar fi satisfăcut cu un salariu de peste 40.000 de lei lunar…
În acest context mi-am amintit de un interviu realizat, câțiva ani în urmă, cu o bătrânică ce avea o pensie de circa 900 de lei, din care trăia și din care mai jertfea și pentru biserică (în prezent aceasta este mult mai mare, cu siguranță), dar nu etala mare disconfort și supărare. Pur și simplu, vecinul ei m-a rugat să elucidez acest caz. Nu voi intra în detalii, ca să nu sensibilizez pe cineva, de aceea voi relata subiectul în mod telegrafic: bătrâna avea cea mai frumoasă profesie de pe lume, cea de mamă (a crescut șapte copii), iar la întrebarea mea „Ce pensie ar face-o fericită?”, aceasta s-a scărpinat la ceafă și a dat verdictul — 1.500 de lei!
Sesizați diferența?
