La Răducăneni, într-o zonă în care agricultura încă pulsează în ritmul anotimpurilor, am întâlnit un agricultor cu mâinile bătătorite de muncă și cu o poveste de viață care începe, nu o dată, ci de două ori, de la zero. Un om simplu, dar cu o determinare rară, care a ales pământul în locul unui loc călduț, și a construit pas cu pas, alături de familia lui, o afacere agricolă solidă, bazată pe culturile mari: porumb, floarea-soarelui și orz.
„Am început cu stângul, cu bani împrumutați. Prima încercare a fost un eșec. Am pierdut tot, dar m-am ridicat și am luat-o de la capăt”.
În 2007, a decis să se apuce serios de agricultură. Fără sprijin din familie, fără terenuri moștenite și fără experiență de afaceri. Doar cu dragostea înrădăcinată pentru pământ și amintirea anilor din copilărie, când muncea cot la cot cu părinții pe ogoare.
„Am lucrat de mic la pământ. Am terminat o profesională energetică, dar nu m-am regăsit acolo. Am lăsat totul și m-am întors la ce știam — la brazda de pământ”.
În 2009, și-a înființat o firmă și a început să investească în utilaje. Azi, are toată gama necesară pentru cultura mare: tractoare, semănători, combină și alte utilaje performante.
Până acum, a reușit să investească peste 500.000 de euro în ferma sa: 360.000 euro au venit din fonduri europene, iar restul de 140.000 euro au fost investiție proprie.
„Fără proiectele europene, nu aveam cum să ajung la nivelul ăsta. Am accesat două proiecte importante – în 2014 și 2018. Primul mi-a adus două tractoare și o parte din utilaje. Al doilea proiect a venit cu combina și alte echipamente. Sprijinul a fost rambursabil în proporție de 60%”, explică agricultorul.
Chiar dacă e o afacere care se bazează pe efortul lui zilnic, familia e implicată și fiecare membru are responsabilități clare. Copiii lui învață agricultură, pentru a duce mai departe ce a construit el.
„Eu n-am avut studii, dar măcar copiii să aibă. I-am îndrumat către agronomie, vreau să las ceva în urmă.”
Astăzi, lucrează 200 de hectare — pentru unii, puțin. Pentru el, exact cât poate duce onest și eficient, cu un angajat și un ritm de muncă de la răsărit până la asfințit.
„La noi nu merge cu opt ore. Vara lucrăm cât ține ziua. Iarna revizuim utilajele. În agricultură nu există pauză.”
Fermierul spune că lipsa sistemelor de irigare este una dintre cele mai mari probleme. Pământul este în pantă, iar apa este departe. Așa că „suntem la mila Domnului”, mai ales în ani secetoși.
Și totuși, nu renunță. Deși recunoaște că „nu mai are vâna de la 30 de ani”, se încăpățânează să creadă în pământul lui, în familia lui, în viitor.
„Am crescut o afacere de familie de la zero. Și dacă am căzut o dată, am ridicat iarăși. Tinerii de azi… trebuie să aibă curaj. Dacă nu pun mâna, dacă nu încep, nu pot avea pretenții.”
Nu mai vânează proiecte sau extinderi spectaculoase. Își dorește doar să lase în urma lui ceva stabil, curat, trainic. O mică moștenire agricolă pentru copiii care vin după el.
„Nu vreau palate. Vreau să rămână cineva care știe ce e pământul. Cineva care să nu fugă din țară. Și poate, cine știe, să continue ce-am început.”
