Nicolae Mavrocordat, domnul iluminat care a pus la punct boierii şi a reformat Moldova

La 5 ianuarie 1716, Nicolae Mavrocordat a fost numit domn al Ţării Româneşti, acesta reprezentând momentul instaurării regimului fanariot în Ţara Românească. S-a născut la 3 mai 1680 la Constantinopol şi era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaş, se înrudea şi cu familia domnitoare. Era un om învăţat, ştia mai multe limbi străine, studiase filosofia şi teologia, iar in ţară a învăţat şi româneşte.

Alexandru Mavrocordat a fost nu numai un iscusit diplomat, ci şi un distins om de cultură, cu studii la Padova şi Bologna. El a pus începutul celebrei biblioteci a Mavrocordaţilor, a scris opere de istorie, filosofie, teologie, retorică şi gramatică, dând o instruire aleasă fiilor săi Nicolae şi Ioan.

Datorită autorităţii sale la Poartă, Alexandru Mavrocordat i-a convins pe demnitarii otomani să propună tronul Moldovei fiului său Nicolae. Vizirul i-a cerut fostului domn al Moldovei Antioh Cantemir o sumă foarte mare pentru obţinerea domniei (300 de pungi), pe care acesta n-a putut-o achita, oferind numai 150 de pungi. Atunci vizirul i-a propus domnia lui Nicolae Mavrocordat, care se oferea să cheltuiască pentru obţinerea scaunului domnesc 400 de pungi.

Obţinând în decembrie 1709 la Poartă firmanul de învestire în domnie, Nicolae Mavrocordat soseşte în ianuarie anul următor la Iaşi.
 
Format în mediul otoman, noul domn a încercat să adapteze sistemul de relaţii sociale din ţară la cele existente în imperiu. El îi trata pe boieri nu ca pe nişte sfetnici ai domnului, ci ca pe funcţionari de rând. Deoarece înainte de mazilirea domnului precedent – Mihail Racoviţă – boierii strângători de dări (zlotaşii) au colectat un impozit extraordinar, care n-a fost vărsat în vistierie, noul domn le-a ordonat să întoarcă banii contribuabililor. Prin acest pas el a încercat să atragă de partea sa ţărănimea şi s-o canalizeze contra boierilor pământeni.

Respingând boierimea locală, domnul s-a înconjurat cu greci din Fanar, sosiţi odată cu dânsul la Iaşi. Cronicarul Nicolae Mustea relata, desigur ironizând, “că să se pusteise Fenerul (Fanarul – n.n.) în Ţarigrad, că numai muierile lor rămăsese, iar grec, umblai mult până ce dai de unul acolo; iar aice sosind umplut-au curtea domnească, prin toate odăile şi prin târg pre la gazdă”.

N. Mavrocordat a încercat să reformeze sistemul de impunere la dări. A introdus un impozit stabil – “rupta”, colectat în patru rate. Sumele impuse erau, însă, foarte mari. Până atunci o primă încercare de a introduce “rupta” a fost întreprinsă în 1700 de Antioh Cantemir. Domnul a încercat să repopuleze ţinuturile de la marginea ţării, pustiite în urma operaţiilor militare. A trimis în aceste ţinuturi boieri cu sarcina de a întemeia acolo slobozii (aşezări scutite temporar de bir).

N. Mavrocordat a intrat în conflict cu regele suedez Carol al XII-lea, refugiat la Tighina după înfrângerea suferită la Poltava. Regele îi cerea domnului mari cantităţi de provizii, pe care acesta nu i le putea pune la dispoziţie, iar ostaşii suedezi prădau ţara.

În a doua jumătate a anului 1710 devenise inevitabilă izbucnirea unui război ruso-turc. Poarta a considerat că în circumstanţele politice create ar fi fost potrivit ca tronul Moldovei să fie ocupat de un adversar al domnului muntean Constantin Brâncoveanu, ceea ce ar împiedica colaborarea acestuia cu ruşii. Drept urmare, N. Mavrocordat este înlocuit la tron cu Dimitrie Cantemir, considerat de Poartă persoana cea mai indicată în noua conjunctură politică.

A uşurat presiunea fiscală asupra populaţiei

Nicolae revine la tronul Moldovei la un an după prima domnie, în noiembrie 1711 (fiind căftănit de sultan la 26 septembrie 1711). Situaţia internă din Moldova, prădată de oşti străine era extrem de dificilă. După plecarea lui D. Cantemir ]n Rusia, Poarta intenţiona să transforme principatul în paşalâc. Dar aceasta ar fi putut stârni o mişcare antiotomană în ţară şi o nouă intervenţie a Rusiei, care, deşi pierduse bătălia de pe Prut, avea destule forţe, fiind o mare putere în ascensiune. De aceea, Poarta decide să nu mai încredinţeze tronurile principatelor domnilor pământeni, ci să-i numească direct la domnie pe pretendenţii din rândurile fanarioţilor. A doua domnie în Moldova (1711-1715) şi apoi prima domnie în Muntenia (1716) a lui Nicolae Mavrocordat pun începuturile “epocii fanariote”, care a dăinuit până în 1821.

După prima sa domnie în Moldova, N. Mavrocordat a înţeles că este imposibil să guverneze sprijinindu-se numai pe boierii greci. Astfel, în a doua domnie el îşi schimbă tactica şi colaborează cu boierimea locală. Cronicarul Ion Neculce, care a condamnat comportamentul domnului cu boierimea în prima sa domnie, acum declara “Nărocul ţării că s-au tâmplat atunci de au venit Neculai Vodă. Iar de-ar hi venit atunce altu domnu, mai prost, ar hi fost pre rău de moldoveni”. Domnul a luat măsuri pentru uşurarea presiunii fiscale asupra populaţiei. Într-o corespondenţă a sa N. Mavrocordat insista că “cei care impilează pe supuşi în dări, aprind o năprasnică flacără de ură, întrucât pentru cei mai mulţi oameni averea e sânge şi suflet. Dăjdiile se cade să fie moderate, să nu smulgă, cum zice proverbul, şi pielea împreună cu lâna”.

Domnul i-a scutit pe preoţi de birul de doi galbeni, a redus plata vădrăritului (impozit pe vin) de la 4 bani la 2 bani de vadră, a suprimat pogonăritul (impozit pe suprafeţe cu vii), a redus darea boierilor pe oi – goştina.

A favorizat dezvoltarea învăţământului în Moldova

Pentru prima dată N. Mavrocordat a prezentat divanului ţării sama vistieriei, “faptă tot atât de extraordinară – îndrumarea unui sistem constituţional”.

Profitând de bunele sale relaţii cu Poarta, domnul ia apărarea multor boieri şi orăşeni pământeni, care erau reclamaţi de negustorii turci “balgii” că în timpul războiului ruso-turc din 1711 ar fi fost deposedaţi de averi de către moldoveni.

Deşi turcii au renunţat să transforme Moldova în paşalîc, ei au rupt totuşi din trupul ţării ţinutul Hotin, prefăcându-l în raia, condusă de un paşă. Totodată tătarii cereau de la Poartă să li se permită să ia în stăpânire ţinutul Soroca. N. Mavrocordat protestează la Poartă împotriva acestor intenţii de cesionare a ţării, amintindu-le turcilor de condiţiile păcii de la Karlowitz. Drept urmare, el reuşeşte să stăvilească poftele tătăreşti asupra ţinutului Soroca. Concomitent, conform relatării Cronicii Ghiculeştilor, el reuşeşte să obţină firman de la Poartă ca în ţinutul Hotin să se menţină un pârcălab al său, de care să asculte pământenii şi nimeni dintre ei să nu se înscrie în steagurile turceşti.

O altă mare greutate, care apăsa Ţara Moldovei era aflarea în continuare la Tighina (în Varniţa) a lui Carol al XII-lea, regele Suediei. Ca şi în prima sa domnie, Mavrocordat se împotrivi incursiunilor de pradă în ţară ale oştirilor suedeze şi poloneze, care luptaseră de partea regelui şi s-au retras împreună cu el în Moldova. Aflarea în continuare a regelui suedez la Tighina crea pentru turci un izvor de tensiune politică şi militară permanentă cu ruşii. De aceea Poarta îi permite domnului să scoată din ţară oştirile poloneze, iar apoi turcii înşişi îl îndepărtează pe Carol al XII-lea din Tighina…

N. Mavrocordat a favorizat dezvoltarea învăţământului în Moldova. In 1714 el a reorganizat Academia Domnească de la Iaşi, fondată în 1707 de către Antioh Cantemir. Domnul era un pasionat cititor, făcând note pe marginea lucrărilor celebrului cugetător politic flortentin Nicolo Machiavelli, îl admira pe vestitul filosof englez Francis Bacon”. Din porunca lui N. Mavrocordat cronicarul Nicolae Costin a alcătuit un corp de cronici, închegând într-o singură povestire istoria Ţării Moldovei. Perioada consacrată domniilor lui D. Cantemir şi N. Mavrocordat au în această cronică un caracter original.

Astfel, deşi a fost un reprezentant al Porţii în Moldova, domnul fanariot a dus o politică “luminată”, continuată apoi de fiul său Constantin Mavrocordat.

În perioadele decembrie 1715 – noiembrie 1716 şi martie 1719 – septembrie 1730 Nicolae Mavrocordat a fost domn în Muntenia. Prima sa domnie munteană a coincis cu războiul austro-turc din 1716-1718 în urma căruia Oltenia a fost anexată de către Habsburgi (retrocedată în 1739).

Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în Bucureşti şi e înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: Sfaturi (manuscris), Despre datorii (tipărită la Londra), Cuvânt împotriva nicotinei (Iaşi, 1786), Precuvântări la actele patriarhaliceşti (manuscris).

Sursa: Istoria.md