Votul meu e puterea mea! Trăiam într-un secol în care ne bazăm pe valorile democratice, unde opinia fiecărui cetățean contează, iar diaspora e și ea Moldova. De ce sunt importante voturile și părerile diasporei? Deoarece, în pofida faptului că noi am părăsit țara, suntem cu sufletul la baștina noastră, iar prin vot alegem viitorul țării în care la un moment dat ne vom întoarce. Consider că și cei care sunt peste hotare trebuie să se implice în viața statului, deoarece acesta este și casa lor și trebuie să își exprime opinia cu privire la reformele și schimbările care se fac aici. O dată la patru ani ne alegem calea, ne decidem soarta, alegem cine ne conduce, cum o va face și devenim răspunzători pentru direcția în care va merge țara. Fiecare vot pune temelia unei Moldove mai bune, mai prospere. De aceea e foarte important să ieșim toți la vot și să ne alegem președintele.
Nadina Cojocaru, România
Vedeți pe link-ul de mai jos și alte păreri…