Mâine va fi semnat contractul pentru un Drum Bun de la Șolcani spre Arionești

0
539

Surse din cadrul autorităților centrale ne-au informat că mâine va fi o zi importantă în special pentru cetățenii care locuiesc în preajma drumului Șolcani – Arionești, sau circulă des pe acolo. La Guvern va fi semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a drumului Șolcani – Arionești.

Executorii lucrărilor vor fi compania turcă “ONUR” și cea autohtonă “Ruta Dor”. Despre starea proastă a acestuia am scris de nenumărate ori, pentru el au fost alocați bani încă în 2016, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunţa cu mare tam-tam despre începerea reparaţiei tronsonului de drum Şolcani-Arioneşti (R9) cu o lungime de 31 de kilometri. Cu împrumutul de 17,9 milioane de euro, oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, lucrările s-au oprit pe motiv că una dintre companiile alese a intrat în faliment.

Articolul precedentDirectorul taberei: ”Nu am cuvinte de indignare față de părinți…”
Articolul următorÎn data de 11 și 12 iulie 2023 ASP nu va primi cereri pentru perfectarea actelor în termen restrâns
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.