Maia Sandu, despre Unirea cu România, în presa franceză: „Ne-ar permite să intrăm mai rapid în UE și ne-ar putea ajuta”

0
35

 Reunificarea R. Moldova cu România ar putea accelera aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, este convinsă președinta Maia Sandu, transmite moldova1.md. Totuși, o asemenea decizie trebuie luată de majoritatea cetățenilor, a precizat șefa statului într-un interviu acordat, pe 28 aprilie, publicației franceze «Le Monde».

„Acest lucru ne-ar permite să intrăm mai rapid în UE și ne-ar putea ajuta”, a declarat Sandu, amintind totodată că Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 a fost un act ilegal care a separat forțat cele două maluri ale Prutului.

Deși sprijinul pentru Unire a crescut la aproximativ 40%, decizia finală trebuie să aparțină cetățenilor. În prezent, prioritatea zero pentru autoritățile de la Chișinău rămâne integrarea europeană prin reforme proprii, a punctat președinta.

Într-un context regional tensionat, șefa statului nu exclude nici modelul aderării în doi pași, care ar însemna aderarea R. Moldova la UE inițial fără regiunea transnistreană pentru a preveni folosirea acesteia de către Kremlin ca un „drept de veto” asupra viitorului european al țării.

În același interviu, președinta s-a arătat convinsă că R. Moldova va fi pregătită pentru aderarea la UE până în 2030.

Șefa statului a făcut referire la „progrese reale” în reforma justiției, amintind condamnările recente în cazurile de mare corupție ca dovadă a schimbării de paradigmă la Chișinău.

„Lucrăm activ și contăm pe sprijinul partenerilor noștri, în special al Franței și al președintelui Macron, pentru a debloca etapele următoare ale negocierilor”, a conchis președinta.


Fragment din interviul acordat de președinta Maia Sandu publicației franceze «Le Monde»:

Întrebare: În ianuarie, ați declarat că ați vota „da” în cazul unui referendum pentru o reunificare a Moldovei cu România. Prim-ministrul dumneavoastră, Alexandru Munteanu, precum și șeful Guvernului român, Ilie Bolojan, au făcut aceeași declarație. Este acest lucru realizabil?

Maia Sandu: Acest lucru ne-ar permite să intrăm mai rapid în UE și ne-ar putea ajuta. Cei care ne cunosc istoria știu că înainte de Pactul Ribbentrop-Molotov, pactul germano-sovietic din 1939, Moldova făcea parte din România. Prin urmare, aceștia nu sunt surprinși că o parte dintre moldoveni gândesc astfel.

Cu toate acestea, Moldova este o țară democratică, iar o astfel de decizie trebuie luată de o majoritate a cetățenilor. Astăzi, o majoritate a moldovenilor este pentru aderarea la UE, în timp ce aproximativ 40% sunt pentru reunificare. Prin urmare, urmăm calea integrării în spațiul european.

Sondajele au arătat că, după declarația dumneavoastră, a existat o creștere a numărului de moldoveni favorabili reunificării, în special în cadrul diasporei, unde unioniștii ar fi majoritari…

Această discuție a început atunci când Moldova și-a obținut independența, în 1991, deoarece Pactul Ribbentrop-Molotov, care a transformat Moldova într-un teritoriu sovietic, a fost ilegal.

Nu a existat atunci nicio consultare, niciun referendum, nicio decizie a Parlamentului sau a vreunei alte instituții. Când țara a devenit independentă, reunificarea a fost primul subiect de discuție. Dar acest lucru nu s-a concretizat la acea vreme.


Precizăm că nu este prima dată când președinta Maia Sandu vorbește public despre faptul că Unirea cu România ar fi calea cea mai rapidă de a pune R. Moldova la adăpost sub umbrela de securitate și prosperitate a Occidentului, având în vedere că România este deja stat membru al NATO și UE.

La începutul anului curent, președinta a declarat franc, într-un interviu pentru doi jurnaliști britanici, că ar vota în favoarea Unirii la un eventual referendum.

Ulterior, și premierul Alexandru Munteanu s-a declarat în favoarea Unirii, iar prim-ministrul de la București, Ilie Bolojan, a afirmat că România este pregătită pentru orice scenariu decide Chișinăul.

Un sondaj recent realizat de ATES Research Group indică o susținere semnificativă pentru Unirea celor două state: în Republica Moldova, 44% dintre respondenți ar vota „pentru” la un eventual referendum, în timp ce 39.2% s-ar opune. Restul sunt indeciși sau nu ar participa.

În diasporă, susținerea este mult mai mare – 60.8% voturi pro-Unire și doar 24.3% contra.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentDrumul național R14: 23 de localități vor beneficia de modernizarea infrastructurii rutiere
Articolul următorElevii din Schineni au învațat cum să spună nu nedreptății
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.