Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.
Maia Railean: Cea mai nobilă profesie a fost și rămâne profesia de pedagog. Povestea mea a început în copilărie, când îmi aranjam păpușele pe scaune și le învățam să scrie și să citească. Îmi doream foarte mult să devin învățătoare. Admiram profesorii, pentru mine, ei au fost și vor rămâne ființe ideale, un exemplu pentru generațiile care vin. În familia mea, am avut o profesoară pe care o admiram pentru inteligența și cumpătarea ei.
Mătușa mea, Apostol Tamara, a fost profesoară de limba română în orașul Anenii Noi. Din păcate, din 2010 nu mai este printre noi. A fost o doamnă bine educată, un bun specialist în materia sa și știa să coboare la nivelul fiecărui elev. Prin metodele ei, prin originalitate și modul ușor de predare, nu cred că exista vreun elev care să nu îndrăgească limba română. Cu toate acestea, eu nu am reușit să devin profesoară de limba română sau învățătoare.
Totuși, prin clasa a 10-a, m-am îndrăgostit de limba franceză. Luam lecții individuale la Chișinău cu o profesoară de la Universitatea de Stat, doamna Clichici Ludmila. O admiram după felul în care vorbea, se comporta și preda. Mi-am zis: “Voi preda limba franceză.” Au trecut 20 de ani de când visul a devenit realitate. Sper că poate cândva voi influența și eu viața unuia dintre elevii mei. Profesor nu trebuie să devii, profesor trebuie să te naști.
