..Familia Armaș – el din Ghindești, ea din Hîrtop – este una din miile de cupluri din Republica Moldova, care au „umplut Europa” și astăzi revin la baștină numai de sărbători sau cu o ocazie oarecare. De altfel, cei doi au plecat în Franța după stabilitate, dar nu după bogăție, chiar în anul când conflictul dintre Rusia și Ucraia lua amploare. Primul a plecat, „în recunoaștere”, soțul, care în anul 2014 muncea în Rusia, iar Magdalena cu copilul au plecat peste câțiva ani.
Acum au două case, una lângă Paris și alta la Hîrtop, dar la banala întrebare „Unde vă este casa la care doriți mereu să reveniți?, Magdalena ezită să răspundă tranșant or, și aici și acolo este o parte din sufletul lor, și aici și acolo sunt așteptați de oameni dragi sufletului și de locuri care stârnesc amintiri.
Profitând de faptul că Magdalena Armaș a revenit la baștină (pentri a-și aduce, tradițional, copilul în vacanță, la bunici), am invitat-o să ne fie oaspete la Podcast-ul OBSERVATORUL și să ne povestească despre viața unei familii de basarabeni departe de locurile natale…
Vizionare plăcută!














