În comuna Bădiceni activează cinci lucrători sociali care îngrijesc de 38 de persoane care au nevoie de susţinere din partea satului şi a statului. Dintre acestea 10 sunt persoane cu dizabilităţi, iar ceilalţi sunt vârstnici solitari, părinţi care au copii ieşiţi la pensie şi bătrâni ai căror urmaşi sunt plecaţi peste hotare.
Cele cinci femei din comună care prestează servicii de îngrijire socială sunt Maria Cociorva, Lucia Ţîmbaliuc, Diana Eftodii, Lucia Popa şi Tatiana Coşciug. „Lucrătorul social este cea mai importantă persoană în comunitate, ne spune Maria Cociorva, care are peste două decenii de experienţă în domeniu. Suntem la curent cu toate noutăţile, cu viaţa de zi cu zi a persoanelor care trăiesc în comunitate, fiind un prim ajutor al sătenilor care sunt în îngrijire socială. Ne aşteaptă mai ceva ca pe copii, fiindcă la unii feciorii, fiicele şi nici nepoţii nu se răspund cu ei”.
Printre beneficiarii lucrătorilor sociali din Bădiceni este şi Iulia Ţaga, aceasta are 85 de ani, iar de un an este văduvă. Mătuşa are numai cuvinte de bine despre lucrătoarele sociale. “Ele vin la mine de trei ori pe săptămână, luni, miercuri şi vineri. Îmi mai aduc apă, îmi ajută a scutura, mai sfătuim un pic, sunt fete bune şi dă Doamne să fie sănătoase. Iarna mai ales nimeni nu-mi mai deschide poarta şi doar ele vin, mă văd şi mă ajută”.
Lucrătorii sociali îi susţin pe cei care au nevoie de îngrijire socială: le aduc apă, le fac de mâncare, îngrijesc locuinţa, fac cumpărături, plătesc facturile, ba chiar şi ajută uneori la culegerea roadei din grădină. Însă vorba bună şi consilierea înseamnă foarte mult pentru cei a căror viaţă decurge astăzi într-o singură ogradă.