Lucrător medical din Soroca, bănuit în comerț ilicit cu droguri (VIDEO)

0
51

Un grup criminal specializat în prepararea, producerea și comercializarea drogurilor de tip ”amphetamina” pe teritoriul raioanelor Soroca și Drochia a fost deconsipirat de către polițiști.

Este vorba despre șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, domiciliați în nordul țării. Oamenii legii au stabilit că aceștia ar deține legături strânse cu un lucrător medical din cadrul Instituției Medico Sanitare Publice din Soroca.

In urma perchezițiilor efectuate de către Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura în Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale oficiul Nord la domiciliile bănuiților au fost depistate şi ridicate circa 250 de grame de droguri sub formă de „amphetamină”, în valoare de 250 000 lei, telefoane mobile prin intermediul cărora se efectuau tranzacţiile criminale, cartele sim, mase vegetale uscate asemănătoare cu cânepa, laptopuri, pastile ce sunt interzise în libera circulaţie, aparate confecţionate artizanal pentru întrebuinţarea drogurilor, pistol pneumatic și gloanţe precum și materie primă pentru prepararea drogurilor sub formă de „amphetamină”.

Conform IGP, pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin. 4 Cod Penal al Republicii Moldova. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.


Articolul precedentCitește mâine în ziarul “OBSERVATORUL DE NORD”
Articolul următorAngajat al SA “Drumuri-Soroca”, amendat pentru tăierea ilicită a copacilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.