Lilia Spatari: „Îmbin cu puțin efort, rolul de mamă grijulie, soție iubitoare și pedagog”

0
188

Cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului, au fost premiați învingătorii Concursului Raional „Pedagogul anului 2021”. Folosindu-ne, de acest prilej, am rugat premianții să ne spună cum îi motivează faptul că au câștigat la acest concurs prestigios în rândul pedagogilor.

Lilia Spatari, este profesoară la Gimnaziul Rudi, iar la acest concurs s-a clasat pe locul trei la categoria învățământ gimnazial/liceal.

Spatari Lilia Gimnaziul Rudi

Cheia succesului pentru orice început este munca, perseverență. Succesul nu este un fruct care cade singur din pomul vieții în palma omului. Succesul meu îl văd realizat în izbândă discipolilor mei, care fac față provocărilor la nivel de instituție, dar și la nivel Raional. Cele mai esențiale lucruri pe care mă strădui să le cultiv elevilor sunt: simplitate, răbdare, compasiune-acestea fiind cele mai mari comori ale omului. Îmi iubesc profesia și nu aș putea să trăiesc liniștită fără lecții, elevi, planificări, evaluări, fără colegii cu care activez umăr la umăr, ceea ce mă ajută să pot depăși momentele dificile din viața de dascăl. Participarea la concursul,, Pedagogul anului “este un urcuș în cariera profesională, o performanță, un mod de realizare pedagogică. Sunt sigura că orice profesor poate să participe la acest concurs, deoarece fiecare cadru didactic este asemănător cu o floare veșnic vie, care luminează mințile copiilor pe căi de dreptate, adevăr, purtare decentă, hărnicie și mândrie pentru lucrul conștiincios îndeplinit. Mă consider o persoană norocoasă, bogată, pentru că am o familie unita. Îmbin cu puțin efort, rolul de mamă grijulie, soție iubitoare și pedagog, căci cei care îmi sunt dragi mă încurajează, mă fac să privesc lucrurile optimist. Nu știu dacă – mi reușesc toate, dar cu siguranță pot să afirm că sunt mândră de familia mea. Opera unui pedagog se materializează într-un timp îndepărtat. Eu activez cu fața către viitor. Aș dori ca discipolii mei să fie, în primul rând, Oameni cu literă mare, să adore frumosul, adevărul. Visez ca să fiu măcar tot atât de bună, precum au fost profesorii care m-au motivat să aleg această profesie.


Articolul precedentSoroca în 7 zile – „Observatorul” din 8 octombrie 2021 / VIDEO
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Laptele nu “crește” în magazin…
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.