Călătorind prin satul Dubna, îl poți vedea pe Leonid Perciun, în vârstă de 66 de ani, care muncește în grădina sa de după casă. Într-o parte stă scaunul cu rotile, iar alături bărbatul care își prelucrează și îngrijește gospodăria. Nu are un lot mare de pământ, să fie vreo sută de metri pătrați, dar depune foarte multă străduință pentru ai întreține curați și fertili.
Domnul Leonid se deosebește de ceilalți prin felul său de a fi și prin caracterul lui de bărbat puternic, care poate face față oricărei situații. Deja de doi ani neavând posibilitatea să meargă, bărbatul oricum nu se lasă bătut și face toate lucrările casnice, ba mai mult chiar, o ajută și pe mama sa de 86 de ani, cu orice este nevoie. „Am avut de suportat vreo 30 de intervenții chirurgicale. Chiar vara trecută piciorul stâng mi-a fost amputat, deși medicii s-au stăruit să mi-l păstreze, nu era posibil – osteomielita și-a făcut efectele”.
Boala acestui om nu a fost singura durere pe ca i-a pus-o în față viața. În urma unui accident rutier, Leonid a rămas fără sufletul pereche, soția sa, iar peste câțiva ani i-a murit și unicul copil. De atunci, bărbatul s-a mutat cu traiul în sat, la casa părintească, începând o nouă viață lângă mama sa.
Leonid visa încă din tinerețe să-și cumpere o mașină, dar mereu apărea ceva mai important și i se amâna visul pe altă dată. La fel și cu muzica era. Fiind copil, el își propuse să devină muzician, însă mama nu i-a permis, ea îl vedea șofer. „Când am mers la studii, mereu o mințeam pe mama că ne chinuie, că vor bani, că nu ne învață nimic și că nu-mi place deloc. Aveam speranța că ea o să mă transfere la Soroca la Colegiul de Arte „Nicolaie Botgros”, dar ea nu avea posibilitate și nici dorința să o facă”. Însă talentul nu se ascunde, și Lioncik (cum îi zicea tata), cânta „pe nervi” la tot satul, de pe beciul casei. Mai apoi, trompeta l-a urmat toată viața, cânta la nunți, cumetrii, zile de naștere și tot felul de ceremonii. Chiar și când a revenit în sat, tot cu muzica se alina și își câștiga pâinea. „Ultima dată am fost la o nuntă, după care nu am mai avut invitații să cânt. Deja fiind fără picioare, oamenilor nu le este interesant cu mine și am dăruit instrumentele tinerilor de aici, căci timpul meu a trecut, a venit timpul lor să cucerească lumea cu talentul său”.
Totuși, profesia care i-a ales-o mama, Leonid a urmat-o, lucrând toată viața în calitate de șofer de cursă lungă, tura Republica Moldova – Rusia. „Am dus atâta marfă scumpă și prețioasă, despre care la început nici măcar nu știam. Am avut în tir tone de metale scumpe, pe care le-am exportat în Rusia, armament, instrumente pentru asamblarea transporturilor maritime și tot ce vrei”. Cel mai interesant fiind pentru el călătoria și vizitele noilor orașe. A ajuns și până în Hacasia. „Am mers 7800 km până acolo, mai rămăsese 300 km și ajungeam în China. Am trecut râul Enisei, care are o suprafață atât de largă, cât o Mare, nici măcar nu se vedea malul celălalt”. O dată a mers și soția sa cu el, ea nu fusese nici până la Chișinău în viața ei și își dorea nespus de mult să vadă pe unde merge el, cum arată Rusia și prin ce se deosebește o țară de alta. Astfel el i-a propus să meargă într-o călătorie. „Mergeam câte 100 km și mă ruga să opresc că se simțea rău, apoi iarăși opream, zicea că o clatină, după a vrut apă și iată așa ne-am chinuit tot drumul până am ajuns la destinație. Acolo ea a rămas uimită că toată lumea mă cunoștea, mă tot strigau – Lioncik, Lioncik, iar ea nu știa cum să reacționeze”. După acea călătorie, soția lui nu a mai vrut să vadă nici Chișinăul, îi plăcea acasă.
…Istoria lui Leonid este una lungă și interesantă, viața la pus la diferite încercări, dar el a dovedit că toate problemele au soluții. Săptămâna aceasta, bărbatul merge la Chișinău să dea măsurile pentru a primi protezele mult așteptate, după care Leonid, o să vadă iarăși lumea de sus.