M-a întrebat cineva dacă mi-a plăcut ceea ce s-a întâmplat la Soroca de Ziua Independenței și dacă este normal ca autoritățile să rămână în continuare divizate, iar cetățenii să fie derutați — să nu știe cui să creadă și „cu cine să meargă în coloana de sărbătoare”. Acel cineva a încercat să mă întrebe și despre alte lucruri, inclusiv care țin de intimitatea unor reprezentanți ai autorităților, dar am fost nevoit să-i curm acea curiozitate și să recunosc că nu am fost la „paradă” și că nu sunt eu persoana care să pună note și să aprecieze comportamentul sau, Doamne ferește, să se dea cu părerea când vine vorba despre veșmintele pe care și le-a tras pe corp cineva.
De altfel, de ani buni nu merg la manifestările dedicate Zilei Independenței, deoarece consider că în această zi cel mai evident ies la iveală mai multe metehne omenești, principalele dintre ele fiind fățărnicia și ipocrizia, iar când zic aceasta nu am în vedere (doar) persoanele cu funcție de conducere. Știu și eu, știu și mulți dintre Dumneavoastră că unii dintre acei care își etalează marele lor atașament la ceea ce se numește independență gândesc altfel sau chiar tocmai invers. Dacă ar depinde de ei, ar îneca, probabil, această independență într-o linguriță de ceai și ne-ar duce acolo unde nu ne mai putem întoarce, în imperiul care și astăzi mai zvâcnește și împroașcă cu sânge, nu undeva departe, dar chiar la hotarele noastre. Această decizie, de a sta acasă, dar nu a flutura din steag și a nu rosti lozinci mobilizatoare îmi aparține în totalitate și, în postura de unionist convins, simt lucrurile altfel și consider că este mai bine să fii împăcat cu propria conștiință, decât să porți piatra în sân sau să te deghizezi în patriot de paie. Pe de altă parte, felicit persoanele care cred în ceea ce fac și mă bucur pentru că ei și-au găsit rostul și că mai au un motiv în plus de a ieși în lume, de a-i mai vedea pe alții și de a se prezenta pe sine. Mai cu seamă că programul sărbătorii a fost variat, ca întotdeauna, și toată lumea a putut să se distreze cum a considerat că este mai bine. Un lucru însă nu înțeleg și nu-l voi înțelege niciodată — cum poți „să râzi în dinți” și cât poți să te guduri pe lângă acei care ieri sărbătoreau „eliberarea Moldovei de sub ocupația germano (-româno, cum scria câțiva ani în urmă pe monument) — fascistă”, iar astăzi trâmbițează despre independență și suveranitate…
Referitor la dezbinarea despre care îmi vorbise persoana corespunzătoare nu știu ce să zic, dar am aflat, post-factum, că, chipurile, autoritățile raionale și municipale nu au putut împărți „teritoriul” cu unii reprezentanți ai actualei guvernări și ai societății civile (sau invers – aceștia din urmă nu au încăput pe același drum cu autoritățile), și fiecare a mers pe calea lui, fapt care a stârnit zâzanie și zvonuri. Cine se face vinovat de această „izolare” și de ce s-a mai produs o dezbinare rămâne de văzut, dar un lucru este cert — nu este prima dată când autoritățile sorocene și reprezentanții unor partide/mișcări/organizații se prefac doar că trag la aceeași căruță, în realitate însă își fac propriile jocuri. Păcat doar că în aceste jocuri anapoda sunt atrași și oaspeții din România (și din alte părți), care, odată veniți la evenimentele dedicate Zilei Independenței sau la „hram”, sunt nevoiți să fie de partea celor care i-au invitat sau să se prefacă că nu înțeleg ce se întâmplă. În schimb, înțelegem noi, sorocenii, câtă fățărnicie și câtă ipocrizie există în jurul nostru, câte cozi de topor și câți profitori de ocazie sunt gata să vândă idealurile pentru un post mai aproape de „mai-marii lumii” și pentru a se înfrupta din troaca fără fund.
Și, dacă nu vă supărați, câteva cuvinte despre concertul care, tradițional, este cireașa de pe tortul manifestațiilor dedicate Hramului Sorocii. Și de data aceasta autoritățile au băgat adânc mâna în buzunarul primăriei numai ca să le satisfacă poftele și ambițiile petrecăreților care nu țin cont de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Până la urmă însă, nu este vorba despre banii aruncați pe aripile cântecului și dansului, deși 500.000 de lei și în America sunt bani mari. Vorba este de calitatea artiștilor (cu excepții, desigur), unii scoși de la naftalină sau din anonimat, care au venit să ne fericească, în mare măsură, cu niște fonograme care nu fac nimic decât să-ți zbârâie auzul și să-ți demonstreze că nu meriți nimic mai mult decât rolul de spectator „de liga a II-a”, care înghite tot ce i se pune pe tavă. Și când te gândești că avem artiștii noștri, soroceni, care ne-ar fi delectat cu o muzică vie de cea mai înaltă calitate — Anatol și Tatiana Rudei, ansamblul „Olhionia”, interpreta Tamara Boboc-Coșciug, band-ul lui Ion Vorotneac, ansamblul de muzică și dansuri populare „Nistrenii”, orchestra de fanfară de la Palatul de Cultură și, bineînțeles, excepționala formație „Nemuritorii” de la Buzău, oraș înfrățit cu Soroca…
În fine, un cuvânt de bine în adresa primarului Sorocii, Lilia Pilipețchi, care a auzit ruga primarului de la Țekinovca și nu a permis focurile de artificii, în caz contrar chiar că ne-am fi făcut de cacao.
