Astăzi la Liceul Teoretic “Constantin Stere” a avut loc Concursul de muzică în limba franceză “Sorovision”, aflat la cea de a VII-a ediție, organizat în Ziua Internațională a Francofoniei.
Pe scena școlii au răsunat cele mai cunoscute și îndrăgite piese în limba franceză
În concurs au evoluat 16 participanți din municipiu și raion, și anume din localitățile Vărăncău, Nimereuca și Rublenița. Organizatoarea activității, Valentina Hanganu, director adjunct responsabil pe clasele bilingve francofone, a afirmat că aceasta are scopul de a promova studierea limbii franceze în rândul tinerilor și descoperirea noilor talente. “În edițiile anterioare am avut și sponsori din Franța, care au acordat câștigătorului marelui premiu un sejur de două săptămâni la o școală de elită din Valea Loarei. Copiii sunt activi și se implică cu dăruire”, spune profesoara de limba franceză.
La final au fost înmânate diplome, iar partenerul evenimentului, președintele Asociației Réagir Europe-Moldavie, Marie –Thérèse Doridot, a oferit mici suvenire aduse din Franța.
Menționăm că, în Zilele francofoniei se desfășoară mai multe activități în școlile din raion, precum ateliere de lectură, concursuri de postere și desene și diverse manifestări culturale, prin care tinerii își aprofundează cunoștințele de limbă franceză.