Profesorii liceului ”Miron Costin” împreună cu voluntarii din clasele a X-a, a XI-a, organizează activități pentru copiii dornici de distracții și aventuri. O școală de vară nu e alt ceva decât educație, sport, creativitate, mâncare sănătoasă și desigur siguranță maximă. Copiii primesc în fiecare zi micul dejun și prînzul.
Activitățile zilnice încep cu înviorarea și alte zeci de distracții printre care și competiții sportive, excursii, drumeții, turism, orientare în spațiu. În timpul vacanței, nu se uită de matematică, engleză, biologie chiar și de robotică, iar ca cele învățate să nu fie pierdute se dă și temă pentru acasă. Unde sunt copii, sunt și concursuri, iar cel mai așteptat e ,,Miss-Mister”.