La Sănătăuca vor fi renumărate voturile

0
228

Conform unei dispoziții emise de Comisia Electorală Centrală, vor fi renumărate voturile pentru funcția de primar al satului Sănătăuca, raionul Florești, exprimate în cadrul primului tur al alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent.

Hotărârea a fost aprobată în contextul deciziei Curții Supreme de Justiție din 18 noiembrie curent, prin care au fost admise recursurile depuse de către Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei privind anularea parțială a hotărârii CEC nr. 1575 din 10 noiembrie curent „Cu privire la unele cereri și contestații prin care se solicită dispunerea renumărării voturilor, depuse la CEC în zilele de 7-9 noiembrie curent”, iar CEC a fost obligată să dispună renumărarea buletinelor de vot în aceste circumscripții electorale.

Procedura de renumărare se va efectua cel târziu la data de 21 noiembrie curent, iar rezultatul acestui proces se va aduce la cunoștința Comisiei cel târziu la 22 noiembrie curent.


Articolul precedentPodcast „Hai să ne înțelegem”, ediția 5
Articolul următorGura copilului adevăr spune: ”Fiecare copil are dreptul la fericire” /VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.