La grădiniță, cu șpagă pentru directoare

0
1188

 A ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție pentru că ar fi cerut mită de la părinți, pentru a le înscrie copiii la grădinița pe care o administrează, scrie cusens.md. Deși a fost reținută de oamenii legii cu aproape un an în urmă, iar dosarul ei a fost trimis pe masa judecătorilor, aceasta își continuă nestingherit activitatea, păstrându-și funcția de directoare a instituției preșcolare. Asta deoarece, până la pronunțarea unei decizii de condamnare definitive, se prezumă a fi nevinovată. Despre cine este, mai exact, vorba și ce acuzații i se aduc, vedeți în anchetă.

Înregistrare audio CNA: Acum, fundația asta de intrare, pentru toți anii, câtă sănătate și noroc voi o să aveți să frecventați, e 3 000 de lei pentru toți părinții care vin. Pe urmă, cu Doamne ajută, când începem a frecventa grupa, deja, acolo se începe lunar. Plus-minus, cred că va fi 500 sau 600 de lei, în afară de alimentație.

Femeia din înregistrarea, publicată de Centrul Național Anticorupție, este Dina Pavaleanu, directoarea Grădiniței Nr. 3 din Chișinău. Aceasta a fost reținută în  mai 2024, în urma unui denunț. Mai exact, mamele a doi copii au declarat oamenilor legii că directoarea le-a cerut câte 3 000 de lei pentru a le înscrie copiii la grădiniță. Vorbim de o taxă, calificată de procurori drept mită. Pe numele directoarei a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, care a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. De cealaltă parte, Dina Pavaleanu, susține că este nevinovată, iar avocatul acesteia declară că nu e vorba de vreo taxă de înregistrare și că banii s-au colectat la inițiativa comitetului părintesc.

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32: Nu comentez nimic.

Reporter: Este adevărat că ați luat o sumă de bani pentru…

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Nu este adevărat și nu comentez nimic.

Reporter: Dar de ce nu doriți să vorbiți cu presa? 

ADRIAN TĂBÎRȚĂ, avocatul Dinei PavaleanuCât e în derulare procesul, nu facem comentarii. E o provocare, nu are nimic cu înregistrarea copiilor. 

Reporter: Atunci care era scopul acelei sume de bani? 

ADRIAN TĂBÎRȚĂ, avocatul Dinei PavaleanuScopul… care era scopul? Scopul era pentru repararea bazinului. Mai mulți părinți, este comitetul părintesc care dorea să repare bazinul, grădinița ceea ce este tot e pentru copii lor. Asta e scopul, atât. 

Detalii am vrut să aflăm de la procurora responsabilă de caz, prezentă la ședința de judecată. Însă, fară succes.

RENATA ANICI-NĂREA, procuroare, Procuratura municipiului ChișinăuInterviul doar prin intermediul serviciului de presă.

Reporter: Păi, am încercat prin intermediul serviciului de presă, doar să ne spuneți cu ce acuzații veniți la adresa Dinei Pavaleanu. 

Cele două mame care au depus denunț au refuzat să discute cu noi. În schimb, această femeie, a cărei copil a frecventat anterior aceeași grădiniță, ne-a vorbit cu condiția să-i protejăm identitatea.

VICTORIA (prenume schimbat), mama unui copil care a frecventat grădinița Nr. 32 în perioada 2017 – 2022Cu șase ani în urmă, înscrierea era un pic altfel decât astăzi. Deci, noi mergeam la Direcția de învățământ și luam un fel de tichet, ni se dădea acolo, cu un număr de ordine, cu perioada aproximativă când va fi înmatriculat copilul. Doamna Dina m-a întâlnit la Grădinița numărul 32 ca directoare și mi-a zis foarte clar, când am intrat cu toate actele mi-a zis așa: „Tichetul – nu am nevoie, de nimic nu am nevoie. Dați-mi certificatul de naștere, copia.” Acolo mai erau unele documente care trebuia să fie prezentate și mi-a zis că suma pentru înmatriculare era de 200 de euro. Ea spunea lucrurilor pe față: „Tu trebuie să dai banii aceștia. Vrei să frecventezi grădinița? Ce grupă dorești? Vrei VIP?” VIP – deodată mi-a spus și cât o să fie fundația. Deci dacă vrei VIP este 1 000 de lei fundația. Dacă vrei o grupă, iată, se formează acum o grupă, o să fie o educatoare foarte bravo și așa poftim. Atunci era 350 de lei, maximum 400 de lei. Deci, ea avea grupe diferite. 

Pe lângă taxa de înmatriculare și fondul grupei, erau percepute și alte plăți neoficiale, mărturisește femeia.

VICTORIA (prenume schimbat), mama unui copil care a frecventat grădinița Nr. 32 în perioada 2017 – 2022Când am început a frecventa, chiar din start, ni s-a oferit o grupă dezastruoasă: cădea teracota, se dezlipea totul de pe pereți, ușa de la intrare cădea și tot așa. Ni s-a spus că dacă vreți să frecventeze copilul într-o grupă bună, frumoasă, reparată, cu condiții bune, trebuie să strângem câte 4 000 de lei să facem reparație. Se cerea la ordinea zilei, era o normalitate. Azi e ziua de naștere a educatoarei, mâine este ziua de naștere a doamnei Dina.

Iar o altă mamă susține că, din cauza că a refuzat să participe la colectările de taxe informale, copilul ei a fost marginalizat. S-a întâmplat în noiembrie 2017. La un matineu, organizat în cadrul grădiniței, băiatul ei este singurul copil care nu este costumat.

IULIA NAZARIA, mama unui copil care a frecventat grădinița Nr. 32 în perioada 2014 – 2019M-am apropiat de educatoare și am întrebat: „Copiii vor fi îmbrăcați, cumva mascați? Trebuie să particip?” Și educatorii au zis că: „Nu, nu trebuie.” Ca mai apoi, în ziua matineului să primesc niște fotografii de la un părinte și să văd că copilul este dat într-o parte. Și atunci am înțeles că el este supus unui discriminări, unui marginalizări datorită faptului că eu nu achit taxa. Am acumulat niște probe și am scris o plângere la Centrul Național Anticorupție. Probele constau în niște capturi ale discuțiilor de Viber, niște liste de colectări de bani. Momentul care a fost straniu – în loc să primesc susținere din partea părinților din grupă, foarte mulți s-au unit și s-au dus și au spus în unison că nu se colecteaza bani la această grădiniță. Prin 2019 am primit decizie de neîncepere a urmăririi penale. Motivul evocat era că nu au fost prezentate suficiente probe.

Despre practicile de colectări ilegale de bani la această grădiniță se știe de ani buni, susține Ala Revenco, directoarea executivă a Asociației Părinți Solidari.

ALA REVENCO, directoarea executivă a A.O. Părinți SolidariAceastă directoare este una din cele mai renumite în sectorul Ciocana pentru colectările de bani care se întâmplă în această grădiniță, inclusiv la inițiativa acestei directoare. Despre Pavaleanu noi cunoaștem de prin în anii 2016, pentru că două membre cofondatoare ale asociației noastre, copiii lor au mers la această grădiniță. Deci, noi știm din prima sursă cum se colectează, cum se solicită și cât se solicită în această grădiniță.

În fața camerei de filmat, însă, mulți dintre părinții cu care am discutat într-o dimineață în preajmă instituției, neagă că se colectează bani.

Nu, nu, deloc, absolut. Nu știu cine spune vorbele astea aiurea, idee nu am. Astea-s vorbe aiurea. Cineva aici poate nu le vrea binele. Nu știu, dar eu n-am achitat un leu, nici 50 de bănuți. Cât trebuie pentru mâncare și asta-i tot. 

– N-am văzut așa ceva și nici nu mi s-a solicitat. 

– Dar colectați bani în timpul anului? 

– Nu, nu colectăm așa ceva, decât bonul copilului. 

Un bărbat, însă, susține că se adună sume de bani și, de regulă, de asta se ocupă „niște mămici”.

– Se întâmplă doar când sunt sărbători, dar asta tot e pentru costume sau ceva de genul dat. Doar numai tot pentru contribuții ale copiilor.  

– Dar cui dați acești bani? 

– Sunt mămici care strâng. 

– Dar nu vă prezintă niște cecuri, niște recipise? Cum au fost cheltuiți banii? 

– Ei nu, fiți realiști. Știți cum e în ziua de azi. 

Observând echipa de filmare în fața grădiniței, o femeie, ce pare a fi o angajată a instituției, a încercat să ne restricționeze accesul. Ulterior, șefa instituției, Dina Pavaleanu, a ieșit să discute cu noi. Insistă că este nevinovată și că părinții adună acești bani benevol.

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Eu nu sunt vinovată. Probele vor demonstra și încă o dată vă veți convinge că tot ce fac părinții – ajută pentru condițiile copiilor, benevol. Acolo unde nu sunt acoperiri sau unde este posibil și unde este dorință. Pentru că, de când e lumea și pământul, părinții ajută. 

Ca să ne convingem că banii adunați de la părinți sunt cheltuiți cum se cuvine, directoarea ne face turul grădiniței.

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Arătați și acolo, nu mă arătați numai pe mine că pe mine mă știți tare bine. Lucruri frumoase care sunt făcute de către părinții: și leagăn, și materiale, și gard, și nisipieră, și mesă, și scaune. Toate acestea sunt făcute, donate, benevol, prin act de donație, prin semnăturile părinților, fără nicio ilegalitate. 

Reporter: Dar din cât cunosc, dumneavoastră nu aveți o asociație de părinți înregistrată oficial? 

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Nu avem.

Ajungem și la bazinul pentru care s-ar fi adunat bani din taxele de înmatriculare și despre reparația căruia se discută, din spusele părinților cu care am discutat, în ultimii zece ani. Acesta arată deplorabil, este nefuncțional, niciun semn că aici ar fi fost începute lucrările.

Reporter: Care este soarta acestui bazin? 

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32: Iată, uitați-vă care-i soarta. Noi am scris demers la direcție, dar au spus că dacă o să găsească bani în buget o să ne ajute să reparăm. La noi bazinul a funcționat 12 ani. Copiii pe perioada de vară veneau și se scăldau, se desfășurau activități, erau foarte bucuroși părinții. Copiii veneau și seara, nici nu vroiau să plece acasă. Dar din considerente că deja este deteriorat, eu am scris demers, am primit răspuns că nu sunt bani.

Dina Pavaleanu conduce Grădinița Nr. 32 de peste 16 ani. Instituția preșcolară, în care sunt înscriși în prezent circa 300 de copii, se află în subordinea Direcției de Educație a Consiliului municipal Chișinău. Iată cum explică Andrei Pavaloi, șeful adjunct al Direcției, de ce Pavaleanu nu a fost suspendată din funcție, în condițiile în care este învinuită de acte de corupție.

ANDREI PAVALOI, șef adjunct, Direcția Generală Educație Tineret și SportNu am avut vreo solicitare din partea organelor de control pentru a suspenda persoana din funcție. Or, suspendarea din alte motive sau de către direcția generală fără a avea un demers din partea organelor de control avea să fie o depășire a atribuțiilor de serviciu și, respectiv, încălcarea legislației. Or, în țara asta există prezumția nevinovăției și atâta timp cât nu avem o decizie finală a instanței de judecată, nu putem condamna un om.

Dina Pavaleanu, conform ultimei sale declarații de avere și interese persoanle, a avut, în 2024, un venit salarial de peste 160 de mii de lei anual. Deține, împreuna cu soțul ei, un apartament în Chișinău de 56,6 metri pătrați și un teren intravilan de patru ari. Declară și un autoturism Renault Kadjar, cumpărat în 2023 cu peste 300 de mii de lei și trei împrumuturi de la fiica sa, Diana Pavaleanu, în sumă totală de 110 mii de dolari.

Pe lângă munca în sfera pedagogică, directoare se implică și în activități de natură politică și electorală. În perioada alegerilor parlamentare din 2019, o vedem pe Pavaleanu cu ziare electorale, iar, în alte fotografii, alături de membri și simpatizanți ai Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, participa la diferite evenimente organizate de formațiunea politică, condusă la acea vreme de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. În prezent, aceasta distribuie activ pe Facebook postările primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, și ale partidului Mișcarea Alternativă Națională pe care acesta îl conduce.

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32În afara orelor de lucru, fiecare are dreptul să facă ce dorește. Noi trăim într-o societate modernă și fiecare face ce vrea, în afara orelor de lucru. Asta nu este contraindicat nicăieri.

Reporter: Dar ați fost membră de partid? 

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Nu am fost membră de partid. Am făcut parteneriat, am făcut colaborări frumoase, pentru ce nu regret absolut niciodată. 

Reporter: Acum văd că distribuiți activ postările partidului Mișcare Alternativă Națională.

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Și care e problema?

Reporter: Vreau să vă întreb, sunteți membră sau, pur și simplu, susțineți…? 

DINA PAVALEANU, directoarea Grădiniței Nr. 32Nu sunt membră. Distribuim și susținem oamenii care fac lucruri frumoase. Pe noi primăria ne ajută foarte mult. Ne-a ajutat anul acesta și am făcut un teren de sport. 

L-am întrebat pe Ion Ceban cum explică loialitatea Dinei Pavaleanu față de activitatea lui în calitate de primar general al Capitalei, dar și lider MAN. Acesta, însă, a evitat răspunsul.

ION CEBAN, primarul general al municipiului ChișinăuO bună parte din cei pe care îi vedeți dumneavoastră în sală și care nu sunt în sală au dosare contravenționale, au procese penale pornite. Asta este mecanismul celor de la PAS de a intimida oamenii, ca să cunoașteți, pentru dumneavoastră. 

Reporter: Întrebarea mea era despre doamna Dina Pavaleanu. 

ION CEBAN, primarul general al municipiului ChișinăuEu v-am răspuns per general, nu știu cazul doamnei specific. 

Conform datelor oferite de Centrul Național Anticorupție, în ultimii cinci ani, au fost pornite, în total, șapte cauze penale în care sunt vizați directori de instituții preșcolare, însă doar într-un singur caz, cel al Dinei Pavaleanu, persoana este învinuită de corupere pasivă și dosarul a fost trimis spre examinare în instanța de judecată.

ALA REVENCO, directoarea executivă a A.O. Părinți SolidariVreau să vin cu un apel către toți părinții, să nu tacă și să nu rămână în anonimat. Mulți vor să rezolve problemele anonim. Să vină cu plângeri, cu sesizări către CNA și să nu se teamă. În alt mod nu este posibil de a fixa cazurile de solicitare de mită și ca aceste persoane, directoare să ajungă pe banca acuzaților.  

 


Articolul precedentZiua Ușilor Deschise la Youth Klinic „ANA”- la un sfert de secol de la fondare
Articolul următorCreativeLab 4 – tineri și adulți în misiune pentru o comunitate mai informată
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.