La doar 10 ani, Kira Curteanu, o tânără din Florești, a reușit să capteze atenția juraților și a publicului în cadrul emisiunii „Românii au Talent”, impresionând cu talentul său rar în oratorie. Cu o poezie profundă, „Viața bate, viața pupă”, scrisă de Cătălina Lungu și Ala Stîrcu, Kira a transmis un mesaj puternic despre dualitatea vieții, despre cum aceasta poate fi atât blândă, cât și dură, liniștită, dar și zbuciumată.
Kira a devenit un simbol al sensibilității și al înțelepciunii dincolo de vârsta sa, având deja o poveste emoționantă care o conectează la lumea oratoriei. „De mică am mers cu mama la diferite concursuri, cu șahul, la grădiniță, la școală, apoi am avut oportunitatea de a merge la un concurs de oratorie, la care am obținut premiul mare și de atunci am fost un pic mai cunoscută, că recit poezii și că îmi place să fac acest lucru”, povestește Kira despre cum a descoperit pasiunea pentru vorbitul în public.
Pe lângă darul său de a recita poezii, Kira are și un vis măreț: să devină medic neurochirurg. „Vreau să ajut oamenii, să le ofer o viață mai bună, iar acest lucru mă face să fiu motivată să învăț și să muncesc mult”, spune Kira.
Succesul Kirei pe scena „Românii au Talent” nu a venit peste noapte. Victoria Curteanu, mama sa, își amintește cu emoție de începuturile acestui drum. „De mică Kira a avut o sensibilitate sufletească aparte. Era lipsită de egoism și foarte altruistă și loială. Punea întrebări profunde și deseori răspunsurile ei mă lăsau fără replică. Am simțit că merită să fie scoasă în evidență într-o formă artistică”, își amintește mama Kirei. Încurajată de succesul obținut la concursul de oratorie „Mai Dulce” de la Chișinău, Kira a continuat să impresioneze, iar în cele din urmă a fost invitată să participe la competiția de la „Românii au Talent”.
Mentorul Kirei, Ala Stîrcu, a jucat un rol esențial în pregătirea sa. „Am înțeles că oamenii inteligenți și culți apreciază originalitatea și mesajul care vine din inimă. Asta am încercat să transmit și la „Românii au Talent” – un mesaj sincer, din sufletul Kirei”, spune Ala Stîrcu. Într-o perioadă intensă de pregătire, cu filmări ce s-au întins pe durata a trei zile, Kira a învățat poezia „Viața bate, viața pupă” și fiind adăugate câteva strofe noi, pentru a face mesajul complet și profund.
Cu toate că succesul pe scenă o face să fie admirată, Kira a demonstrat și un spirit generos. La întrebarea ce ar face cu premiul de 120.000 de euro, Kira a răspuns cu un gest frumos: „Aș dori să ofer jumătate din bani Centrului de Terapie și Educație „ARGO” din Florești, unde lucrează mama mea și este administrat de mătușa mea, Ala Stîrcu.” Această decizie arată o profundă maturitate și un caracter nobil din partea unei fete care, deși abia la început de drum, este conștientă de importanța ajutorului și a sprijinului pentru cei care au nevoie.
Kira Curteanu este o tânără care nu doar că a cucerit inimile celor care o ascultă, dar și a demonstrat că talentul, darul de a comunica și generozitatea pot coexista armonios într-un copil de doar 10 ani. Cu un viitor promițător în față, fie că va deveni medic neurochirurg sau va continua să fie o voce influentă în domeniul oratoriei, Kira va rămâne, cu siguranță, un exemplu pentru tinerii din întreaga lume.