Jucăriile pentru copii vor fi supuse unui control riguros. Lista substanțelor și amestecurilor chimice interzise, revizuită

0
52
Various colorful toys are neatly arranged on a storage cabinet in a kid's playroom, with the image focusing on a yellow concrete truck mixer toy, standing out amidst the vibrant collection.

 Ministerul Mediului a lansat consultări publice pe marginea Listei substanțelor și amestecurilor chimice interzise și restricționate. Documentul urmează a fi aprobat printr-o hotărâre de Guvern și face parte din acțiunile Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană 2025–2029 și ale Planului Național de Reglementare pentru anul 2025. Printre articolele vizate de noua reglementare se regăsesc jucăriile și articolele pentru copii. Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat în luna aprilie curent o amplă anchetă de presă în care a arătat cum sunt aduse în Moldova jucării periculoase copiilor. 

Inițiativa are ca scop protejarea mediului și sănătății populației prin asigurarea utilizării sigure a substanțelor și amestecurilor chimice. Restricționarea acestora reprezintă un instrument important de prevenire a riscurilor – fie prin limitarea sau interzicerea producerii, introducerii pe piață și utilizării unor substanțe, fie prin stabilirea unor condiții stricte, precum măsuri tehnice sau cerințe de etichetare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Prin acest proiect, Ministerul Mediului urmărește: consolidarea protecției mediului și a sănătății publice împotriva efectelor dăunătoare generate de utilizarea necontrolată a substanțelor chimice; reducerea riscurile chimice majore, prevenind, astfel, degradarea mediului sau îmbolnăvirea; creșterea gradului de aliniere la reglementările Uniunii Europene privind substanțele chimice.

Restricționarea se poate aplica oricărei substanțe în formă pură sau într-un amestec ori într-un articol. Respectarea restricțiilor este obligatorie pentru producători, importatori, distribuitori și comercianți, precizează sursa citată.

Printre articolele vizate de noua reglementare se regăsesc: jucăriile și articole pentru copii, articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte, textilele, materialele de construcție și decorațiuni, cauciucul și masele plastice, piesele auto și echipamentele industriale, echipamentele electrice și electronice, articolele de igienă, bijuteriile și accesoriile, industria chimică, transportul, bunurile de consum.

Portalul Anticoruptie.md arăta în ancheta „Jucării interzise copiilor: piețele, inundate de produse neconforme” cum părinții care cumpără din piețe jucării pentru copiii lor îi expun, fără să conștientizeze, unor pericole aproape iminente. Doar în anul 2024, autoritățile de control au depistat aproape 850 de mii de jucării neconforme. Cifrele examinate de portalul Anticoruptie.md confirmă amploarea problemelor grave de siguranță care persistă pe piața jucăriilor. Documentarea la punctele de comercializare a scos la iveală faptul că multe produse destinate copiilor sunt vândute fără certificate de conformitate și fără etichetare adecvată. Dacă în cazul jucăriilor de dimensiuni mai mari se respectă, în general, cerințele legale, cele mai mici – precum slime-urile, jucăriile anti-stres și squishy – sunt adesea lipsite de orice documentație oficială și ajung în piețe eludând căile legale de export.

Crina Dumitriu, anticoruptie.md


Articolul precedentHoroscopul zilei de 28 august 2025. Peștii sunt fericiți și împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Articolul următorCurs valutar, 28 august 2025: moneda unică europeană scade cu trei bani, iar dolarul crește cu patru bani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.