Ion Druţă a revenit în toamna anului 2014 la Soroca. Scriitorul a vizitat mai întâi fântâna în construcţie de lângă scările ce se ridică spre “Lumânarea Recunoştinţei”. I-a plăcut că ideea sa a fost luată în serios şi speră că apa va fi bună, iar fântâna va arăta în realitate la fel de frumoasă ca în schiţa de proiect. Apoi, Ion Druţă a stat la sfat cu elevii şi profesorii de la Liceul “Constantin Stere”, ca în final să ajungă şi la Cetatea Soroca. Cam “morocănos” când trebuia să stea de vorbă cu jurnaliştii, dar ce să-i faci…
− Mihai Volontir spunea în această primăvară că are un regret, şi anume că Bălţiul nu mai este la fel de românesc ca odinioară. Dumneavoastră ce regrete aveţi, Maestre?
− Regret că este foarte cald, aş fi vrut să fie mai răcoare. Mai am regrete că nu sunt tânăr, pentru că vinul este foarte bun aici, la nord, şi păcat că nu am timp pentru a petrece atât cât aş fi vrut.
− Primul film artistic al studioului “Moldova Film” se numea “Când omul nu-i la locul lui” şi a fost filmat după scenariul dumneavoastră. Cum credeţi, astăzi moldovenii sunt la locul lor?
− Domnule, când ai să mă alegi preşedintele ţării, poţi să vii să mă întrebi dacă moldovenii sunt la locul lor. Eu sunt persoană particulară, eu îi văd pe cei care scriu şi nu mai mult. Cât priveşte orizontul istoric, întreabă istoricii.
− Când v-aţi născut, Horodiştea dumneavoastră se afla în judeţul Soroca, deci putem pe bună dreptate să vă considerăm sorocean?
− Mă consideraţi sorocean şi nu prea. Ştii dumneata că a fost aici un miting enorm împotriva “Lumânării Recunoştinţei”? Toţi urlau: ce vă trebuie vouă, este o bătaie de joc şi mai nu ştiu ce. Atunci când a apărut ideea “Lumânării Recunoştinţei”, eu am scris în “Literatura şi Arta” şi a apărut o mişcare fantastică, adunau bani copii, elevi, profesori. Mihai Cimpoi era bancherul nostru, el aduna banii, Grigore Vieru era stegarul nostru, mergea la toate întâlnirile. În cele din urmă, când peste 12-16 ani a fost făcută “Lumânarea Recunoştinţei”, noi am fost cu toţii la Ciripcău, la dezvelirea casei-monument. Şi de acolo plecam spre Soroca. Şi zic, măi Grigore, mergem la “Lumânarea Recunoştinţei”? El zice, nu ştiu, să vedem. Şi ei au urcat în maşină, Cimpoi, Vieru şi cine mai era acolo şi s-au întors înapoi la Chişinău.
− Poate erau împotriva conotaţiei politice pe care o avea deja “Lumânarea Recunoştinţei”…
− Ba m-ai întrebat mai înainte despre locul moldovenilor. Uite acesta e locul moldovenilor în lume: se aprind, depun eforturi şi renunţă. Să publici pe prima pagină cu litere mari că Druţă a spus aşa.
− Apropo, ce impresii v-a lăsat de astă dată Soroca?
− Se construieşte foarte mult. Mi-a plăcut ceea ce se face la cetate şi fântâna care se construieşte. Ştii, era vorbă multă, dar acum văd că se şi face câte ceva, chiar destul de energic. Şi este spre bine.
− Deci, când schimbaţi Moscova pe Soroca?
− Aşteptaţi.
− Aşteptăm.
Observatorul de Nord, 19 septembrie 2014
