La 24 octombrie curent a demarat campania de încorporare de toamna 2017 – ianuarie 2018. Peste 20 de tineri au fost înrolați în rândurile Forţelor Armate.
În prima etapa, 24 de recruţi din municipiul şi raionul Soroca au fost înrolați în rândurile Armatei Naţionale – Brigada 2 Infanterie Motorizată „ Ștefan cel Mare”, dislocat în municipiul Chişinău. Tinerii sunt din satele Rubleniţa, Bulboci, Iarova, Trifăuţi, Tătărăuca-Veche, Stoicani, Vasilcău, Baxani, Zastânca, Căinarii-Vechi, comunele Vărăncău, Dărcăuţi, Vădeni, Nimereuca și municipiul Soroca.
Următoarele etape de încorporare se vor desfășura în lunile noiembrie, decembrie în Trupele de Carabinieri și în ianuarie 2018 pentru Armata Națională.