Încă un candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova – Vasile Tarlev

0
83

Ex-premierul R. Moldova, Vasile Tarlev, a anunțat că va candida ca independent în alegerile prezidențiale din toamnă. El a spus că a luat această decizie „la îndemnul mai multor compatrioți” și că va miza pe sprijinul mai multor partide și politicieni, menționându-l în special pe Vladimir Voronin.

Tarlev, care a deținut funcția de premier între 2001 și 2008, a făcut anunțul într-o conferință de presă susținută la 24 iulie. El a criticat situația din țară, care potrivit lui, în opinia „marii majorități a cetățenilor”, este „gravă, și poate mai gravă decât în perioada anilor 1990”.

„Ca un patriot creștin și iubitor de țară, vreau să vă aduc la cunoștință intenția mea de a participa în calitate de candidat independent în viitoarele alegeri a președintelui Republicii Moldova, așa cum prevede Constituția țării și principiile democratice într-o societate sănătoasă, în care concurența politică e cheia succesului comun”, a spus fostul prim-ministru din perioada guvernării comuniste, în prezent președinte al Congresului național al industriașilor și antreprenorilor din Moldova.

Din 9 februarie, Tarlev este președinte al Partidului „Viitorul Moldovei”. (SURSA: moldova.europalibera.org )


Articolul precedentCât costă cele mai scumpe case din Soroca scoase la vânzare? Majoritatea se află la Bujorăuca
Articolul următorОльга Пынтя, семейный врач: Европа — это качественное здравоохранение и пациенты, которые ответственно относятся к своему здоровью
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.