Încă o fotografie din cadrul Concursului „Aceasta este strada mea” a ajuns la redacție și a fost înscrisă în cursa pentru cele trei premii-surpriză.
Aceasta aparține Ludmilei Talmazan, care a lăsat și un comentariu la fotografie: „La fel cum sunt majoritatea străduțelor din acea zonă a orașului: în crânguri, ruinate. Se află mai sus de stadionul orășenesc, în intersecție cu str. ”Alexandru cel Bun”. Uitată, la fel ca și mișcarea al cărei nume îl poartă. Creată în 1945, la Soroca, Organizația Națională ”Arcașii lui Ștefan cel Mare” avea ca scop ”ridicarea moralului populației prin diferite atacuri împotriva bolșevicilor”. În 1947 a fost descoperită de către KGB. Conducătorii și membrii ei au fost condamnați la diferite termene de detenție în GULAG-urile staliniste. E frumos când întâlnești străzi ce poartă nume ale locului. O stradă soroceană cu un nume cules din istoria Sorocii”.
Fotografia participă la categoria „Cea mai uitată stradă”.
Vă reamintim că orice locuitor al orașului și raionului Soroca are posibilitatea să participe în cadrul acestui concurs.
Fotografiază o stradă din oraş sau dintr-un sat din raionul Soroca şi trimite fotografia pe odn@api.md sau postează fotografia în www.facebook.com/groups/observatorul ori www.ok.ru/observatorul cu denumirea localităţii şi categoria la care participaţi – „Cea mai amenajată stradă” sau „Cea mai uitată stradă”. Astfel intri în cursa pentru cele trei premii-surpriză. fotografiile pot fi transmise și prin intermediul butoanelor „ADAUGĂ O ȘTIRE” și „SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ”.
Concursul se desfăşoară în perioada 1 – 20 februarie 2017, timp în care puteţi trimite fotografiile şi recomanda prietenilor să voteze pentru ele pe www.observatorul.md.
Fotografiile care vor acumula cele mai multe voturi vor fi expuse într-o expoziţie foto organizată la sfârşitul lunii şi vor fi publicate în ziar, tot atunci vor fi desemnaţi şi câştigătorii.
Acest concurs se desfășoară în cadrul Campaniei de informare cu genericul “Drum bun!” care face parte din proiectul ”Evaluarea transparenței procesului bugetar și utilizării mijloacelor publice destinate infrastructurii rutiere prin monitorizare și investigații jurnalistice”, implementat de Asociația Presei Independente cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București.
Mai multe detalii despre campanie aflați AICI.
Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului
și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.