„Cetățeni activi pentru apă potabilă din grupul Vest al raionului Soroca” — aceasta este denumirea unui proiect implementat în comuna Dărcăuți, în cadrul unul Program cu genericul „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API) și Asociația Obștească INFO DAVA din Soroca. Recent, în cadrul emisiunii „Observatorul” au participat primarul comunei Dărcăuți, Oleg Rozimovschi, și coordonatoarea proiectului, Svetlana Scripnic. În cadrul emisiunii invitații au povestit despre istoricul scrierii acestui proiect, despre problemele cu care se confruntă comunitatea și administrația publică locală în procesul implementării proiectului, despre obiectivele și acțiunile pe termen lung.
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).