În raionul Drochia a fost depistat un caz de rabie la bovine

0
70

„Pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 16-28 noiembrie, a fost înregistrat un caz de rabie la o bovină din localitatea Șuri, raionul Drochia. Cadavrul bovinei afectate de rabie a fost nimicit conform procedurilor, iar animalele din localitate au fost supuse vaccinărilor antirabice”, explică ANSA.

Potrivit instituţiei, pentru moment, sunt întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală.

Rabia (Turbarea) este o boală infecţioasă de etiologie virală, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin evoluţie acută cu manifestări nervoase exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate urmate de paralizii şi moarte. Virusul este secretat în salivă şi se transmite în mod obişnuit la animale şi om prin muşcătura unui animal infectat (animalele elimină virusul cu 10 – 14 zile înainte de debutul clinic al bolii). Transmiterea bolii se mai face prin zgârietură, pe cale respiratorie de la lilieci (în cazul explorării unor peșteri), transplacentar, accidental, în laboratoare.

sursa: moldpres.md


Articolul precedentInspectoratul de Poliție Florești cu grijă constantă pentru siguranța generației tinere
Articolul următorCele două fete orfane din Chetrosu rămase fără casă au o locuință nouă / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.