În cadrul Proiectului „Răspunsul de urgență la criza din Ucraina”, două biblioteci municipale au beneficiat de investiții de circa 200.000 de lei

0
95
    A luat sfârșit prima etapă a Proiectului „Răspunsul de urgență la criza din Ucraina”, implementat de către Centrul de Drept al Femeilor şi finanţat de CARE prin Fundaţia SERA România, CARE Franţa şi FONPC. La evenimentul organizat cu acest prilej a participat și primarul de Soroca, Lilia Pilipețchi. 
  În cadrul acestui proiect, două biblioteci municipale au fost dotate cu mobilier și tehnica necesară castul cărora se estimează la circa 200.000 de lei. Acest lucru a fost posibil după ce municipiul Soroca a fost printre cele cinci primării, care au beneficiat de acest proiect. Să menționăm și faptul că acest proiect va continua. (FOTO: Serviciul de presă al primăriei)

Articolul precedentGuvernul a aprobat, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale, prelungirea stării de urgență cu 60 de zile
Articolul următorPovestea tulburătoare din spatele celui mai cunoscut sărut din istorie: o imagine ce spune o mie de cuvinte
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.