Raionul Soroca se află pe primul loc la capitolul consum de heroină, în comparație cu alte raioane din republică. Informația este culeasă de pe Harta Drogurilor a Republicii Moldova pentru anii 2016-2017, creată și publicată de Poliția Națională.
Aceasta oferă detalii despre cantitatea de droguri utilizată în fiecare regiune. Prin urmare, la Soroca se înregistrează 25,9%, ce ține de consumul de heroină, în timp ce în alte regiuni – 0%. La capitolul infracțiuni avem 17, consum de marihuana – 35,3%, ecstasy – 0%, etnobotanice – 0%, alte tipuri – 58,8%. Consumatori de droguri, potrivit datelor oficiale, sunt 102 persoane.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția Națională, în ultimii doi ani, au fost desfășurate cele mai ample operațiuni antidrog din țară, fiind documentate 2422 infracțiuni privind traficul ilicit de droguri, scoase din circuit peste 530 kg de droguri, în valoare de aproximativ 30 000 000 lei, (valoarea acestora pe piața tenebră).
În topul celor mai consumate substanțe narcotice, se regăsesc: marijuna, opiu și amfetaminele.
La fel, au fost ridicate instalații de preparare și distruse încăperi de producere și păstrare a drogurilor.
În această perioadă,1606 de persoane au fost implicate în infracțiuni de trafic de droguri, dintre care 93% au fost judecate.
Harta drogurilor oferă posibilitate Poliției să-și concentreze eficient forțele și resursele în regiunile cu risc ridicat de preparare și consum de droguri pentru a combate și preveni acest flagel.
Menționăm, că conform Codului Penal al RM, traficul ilicit de droguri, producerea și prelucrarea acestora pot fi sancționate cu pînă la 15 ani privare de libertate în funcție de gravitatea infracțiunii comise.