Guvernul a decis: mai multe categorii de cetățeni vor primi îndemnizații și alocații majorate

0
391

  Printr-o decizie a sa, executivul a decis majorarea indemnizațiilor și alocațiilor oferite pentru cei care au participat în conflicte militare sau lichidarea unor catastrofe tehnogene. Bunăoară, participanții celui de-al Doilea Război Mondial vor primi alocații lunare majorate cu 500 de lei, ceea ce va constitui circa 2050 de lei. În același timp, aceștia vor beneficia de o indemnizație unică de câte 10.000 de lei, iar de 5000 de lei vor beneficia persoanele antrenate la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul mai prevede că victimele acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, ale acțiunilor de luptă pe teritoriul altor state sau ale acțiunilor de luptă pe timp de pace, vor beneficia de alocații lunare majorate de la 1625 la 1850 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate. Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor beneficia de alocații cu 250 de lei mai mari decât în prezent – în valoare de până la 1600 de lei. Totodată, soții supraviețuitori ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, ai persoanelor decedate în război sau care au rămas cu dizabilități, vor primi 1000 de lei, față de 750 de lei lunar, cum este în prezent.

În total, pentru ajutorul material anual au fost alocate mijloace financiare de peste 9,9 milioane de lei, iar pentru majorarea cuantumului alocațiilor lunare de stat pentru veteranii de război – 82 milioane de lei.


Articolul precedentSpațiile comerciale ale Aeroportului, între concesiune și închiriere: Speculații și confuzie de termeni
Articolul următorSoroceanul Alex Kravtsov se regăsește într-o listă selectă de participanți la o serată folclorică într-o biserică din Elveția
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.