Grigore Vieru a fost comemorat și la Soroca

0
71

Astăzi, sorocenii l-au comemorat pe Grigore Vieru prin depunere de flori  la bustul poetului, pe Aleea Clasicilor din Parcul “Mihai Eminescu” din Soroca.  Amintim că acum 13 ani, la 18 ianuarie a plecat din viață poetul Grigore Vieru. 

Printre acei care și-au amintit astăzi de poet, este și vicepreședintele raionului Soroca, Svetlana Păunescu. Ea a venit cu amintiri despre versurile marelui poet și cu multă durere din cauza pierderii scriitorului. “Cu poeziile lui Grigore Vieru am crescut, la fel am trecut prin prima dragoste cu ele. Cu versurile lui am pătruns toate sentimentele maturității, dragostea de țară, de limbă, de neam și de mamă. Or, versurile poetului înseamnă foarte mult pentru mine. Sufletul neamului nostru este și a fost cântat prin ele. Sunt foarte bucuroasă și fericită că am fost contemporană  cu Grigore Vieru, l-am cunoscut personal prin întâlnirile pe care s-au organizat aici, la Soroca. Am avut ocazia să cunosc un om profund, un geniu al slovei românești, care și-a iubit patria, care a suferit valorile naționale, care a fost huiduit, denigrat pe nedrept, care a trecut prin foarte multe greutăți, dar a reușit să-și păstreze curățenia sufletului”, ne spune Svetlana Păunescu.

  La fel și șeful Secției Cultură și Turism Soroca, Grigore Bucataru, ne-a relatat că marele poet are o valoare deosebită pentru poporul nostru și că prin pierderea sa, a marcat un neam întreg. “Desigur că este o zi tristă pentru mine. Astăzi a trecut în neființă Grigore Vieru, în urma unui tragic accident. El este o pierdere mare pentru întreaga comunitate, pentru că a fost un mare poet al neamului. Eu l-am memorizat bine pe Grigore Vieru ca pe un mare textier, multe poezii chiar sunt puse pe muzica compozitorilor. Deci,  ceea ce tine de noi, o să ne străduim să-i păstrăm urmele și să-l comemorăm”, zice Grigore Bucataru.

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita, județul Hotin, Regatul României, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru.

Valeria Prisacari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.