Clădirea fostului Gimnaziu de fete, ulterior Liceul „Domnița Ruxandra” din Soroca, este un monument istoric de o importanță națională construit acum peste un secol, se află astăzi într-o stare alarmantă de degradare. Abandonată din 2015, această bijuterie arhitecturală a începutului de secol XX, odinioară mândria orașului, stă să se distrugă sub privirile indiferente ale autorităților. Dacă nu se intervine urgent, Soroca riscă să piardă o parte prețioasă din patrimoniul său cultural.
A fost ridicat la începutul secolului XX (între 1902–1910) după planurile arhitectului V. I. Schmidt, în stil eclectic clasicist. Autoritățile țariste au ales Soroca ca loc pentru unul dintre cele două gimnazii de fete din Basarabia, iar eforturi considerabile au fost depuse de zemstva Soroca și Duma orășenească pentru realizarea acestui proiect la acea vreme. Clădirea, cu două niveluri și plan simetric în formă de „T”, a servit inițial drept gimnaziu (3 clase, apoi 8 clase), iar după 1918 a devenit Gimnaziul de fete. În perioada postbelică aici a funcționat un institut pedagogic, apoi din 1946 Școala medie nr. 1 din Soroca, pentru ca în anii 70 edificiul să treacă în administrarea Școlii Pedagogice (ulterior Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu”). Practic, timp de peste 100 de ani clădirea și-a păstrat destinația educațională inițială, până la închiderea sa în 2015. 
Edificiul impresionează și astăzi prin arhitectura sa. Fațada principală este ritmată de coloane și arcaturi elegante, având un balcon central și decorațiuni clasice. „Este un stil clasic, o simbioză între stilul baroc și stilul nostru moldovenesc de aici”, explică Victor Botnaru, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca. Interiorul păstrează elemente originale de o finețe rară: holuri spațioase cu pardoseli din plăci ceramice ornamentale și o capelă la etajul al II-lea, unde elevele gimnaziului participau la slujbe religioase. În curtea generoasă a complexului se aflau, la începutul secolului trecut, casa directoarei și o bibliotecă bogată, precum și ateliere pentru educația fetelor până și gardul împrejmuitor din fier forjat era o operă de artă în sine. Toate aceste detalii confirmă statutul clădirii ca monument de arhitectură și artă de importanță națională, înscris în Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (cod SOR/2618).
„O perlă a secolului XX, care altădată încânta privirile trecătorilor prin frumusețea impunătoare și noblețea arhitecturală”, astfel descrie clădirea Svetlana Șapovalov, ex-director al Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca. Generații de elevi și profesori i-au trecut pragul, formându-și destinele între zidurile sale. Edificiul a înfrumusețat mai bine de un secol orașul Soroca și continuă să o facă, căci are cu ce se mândri – o istorie bogată, care așteaptă să fie cunoscută și promovată. Importanța simbolică a monumentului este comparabilă, pentru soroceni, cu cea a Cetății medievale de pe malul Nistrului. Toate ar trebui să fie motive de mândrie locală și puncte forte pe harta culturală și turistică a regiunii.
Contrastând cu trecutul său glorios, starea fizică actuală a clădirii este deplorabilă. De peste 20 de ani monumentul nu a beneficiat de niciun fel de reparații capitale și, treptat, s-a degradat vizibil. Ultima instituție care a funcționat aici – Colegiul „Mihai Eminescu” – a părăsit definitiv incinta în anul 2015, considerând clădirea nesigură pentru procesul educațional. „Dacă vorbim astăzi despre situația blocului numărul 1 de pe strada Ion Creangă, 19, aș putea menționa faptul că din anul 2015 noi nu mai populăm acest bloc.”, confirmă Tatiana Vișniovaia, actualul director al Colegiului „Mihai Eminescu”. De atunci, infrastructura edilitară a fost sistată: nu există încălzire centrală, apă curentă sau canalizare, doar electricitate parțială pentru iluminat. Chiar și înainte de 2015, clădirea nu mai era deservită de centrala termică și suferea de lipsa utilităților de bază.
În interior, timpul și intemperiile și-au lăsat amprenta. Acoperișul deteriorat permite scurgeri de apă la fiecare ploaie, udând tavanul și pereții. Tencuiala cade pe alocuri, pardoselile putrezesc, iar elementele din lemn (uşi, ferestre) se distrug încetul cu încetul. „Îl îngrijim pe măsura posibilităților din punct de vedere al spațiului curții acestui bloc. Pe intern se întâmplă lucruri nedorite… se ruinează pereții, tavanul”, spune Tatiana Vișniovaia despre degradarea pe care personalul colegiului nu o poate opri.
Pereții crăpați și planșeele slăbite prezintă pericol de accidentare, după cum notează și experții, iar lipsa conexiunii la infrastructura edilitară face exploatarea pe timp de iarnă imposibilă. Subsolul clădirii este inundat periodic și inutilizabil, necesitând lucrări capitale de consolidare și hidroizolație. În ansamblu, întreaga structură este într-un echilibru fragil: fără intervenții de urgență, următoarele ierni și veri toride riscă să provoace daune ireversibile monumentului.
La exterior, fațadele scorojite și curtea năpădită de vegetație reflectă starea de abandon. Ferestrele sparte sau baricadate, gardul ruginit și curtea pustie completează un tablou trist: un edificiu care odinioară strălucea în centrul Sorocii, acum zace în umbra uitării.
„Cu părere de rău, pe zi ce trece, se degradează tot mai mult. La fel ca și alte monumente de istorie și arhitectură, precum ar fi Palatul Administrativ, fosta clădire a Zemstvei, care se află în preajmă și care nu se vede astăzi din buruieni, iar altădată era mândria sorocenilor. Chiar însăși strada care unea Palatul Administrativ, Zemstva, până la Nistru, era stradă pietonală și aici, în centru, se aflau cele mai importante edificii, atât culturale, cât și de o frumusețe deosebită din punct de vedere arhitectural. Astăzi, acest edificiu, clădirea Zemstvei, cinematograful nostru, vila primului președinte al Zemstvei, Aleinicov, care a avut o contribuție considerabilă la ridicarea acestui edificiu al Liceului de Fete — la fel este plină de buruieni și este lăsată uitării. Este nevoie de o luare de atitudine, cred eu. Este nevoie de apelat la toate instituțiile de resort pentru a conserva și a restaura aceste monumente de istorie, care, de fapt, sunt în protecția statului, dar, cu părere de rău, nu se face absolut nimic pentru a le pune în valoare.”, spune Svetlana Șapovalov, ex-directorul muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca. Ea numește situația un „strigăt de durere” al clădirii care ar trebui să fie mândria urbei, dar care astăzi riscă să devină o ruină periculoasă.
Deși legea obligă autoritățile să protejeze monumentele istorice, în practică instituțiile responsabile și-au pasat responsabilitatea de la una la alta, lăsând clădirea fostului gimnaziu de fete fără sprijin real. Ministerul Educației, în a cărui subordine se află colegiul, nu a efectuat nicio lucrare de reabilitare în ultimii 10 ani – potrivit unui răspuns oficial, între 2015 și 2024 nu s-au alocat fonduri de la bugetul de stat și nu s-au realizat nici măcar reparații de întreținere curente. Nici măcar un studiu de fezabilitate nu a fost comandat de minister din proprie inițiativă, singura evaluare tehnică existentă fiind realizată abia în 2017, în cadrul unui proiect extern (Consiliul Europei/COMUS). Cu alte cuvinte, autoritatea centrală a Educației a menținut clădirea în conservare pasivă, fără a investi în salvarea ei. Iar rezultatele se văd: monumentul se degradează continuu, în lipsa oricăror măsuri de conservare.
La rândul său, Ministerul Culturii – deși are în atribuții protejarea patrimoniului – a invocat chestiuni legislative care îl împiedică să intervină direct. Într-un răspuns remis redacției Observatorul de Nord, Ministerul Culturii precizează că imobilul fiind în administrarea Ministerului Educației, nu poate finanța lucrări de restaurare pentru un bun care nu se află în gestiunea sa directă. Totodată, amintește că obligația legală de a întreține monumentul îi revine deținătorului (Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca/Ministerul Educației și Cercetării) și citează Legea nr.1530/1993, art.13, care prevede că proprietarii monumentelor sunt obligați „să nu admită demolarea, mutilarea, deteriorarea, neîntreținerea sau abandonarea acestora”. Ironia face ca tocmai acest principiu – interzicerea neîntreținerii și abandonului – să fie încălcat în cazul de față, chiar sub ochii autorităților. Monumentul este în protecția statului doar pe hârtie; în teren, nimeni nu-și asumă cu adevărat răspunderea salvării lui.
La nivel local, situația nu este cu mult diferită. Autoritățile Publice Locale au refuzat să ne ofere răspunsul la întrebarea: Ce face Primăria pentru a proteja monumentele istorice din oraș? Problema rămâne, așadar, „doar pe umerii administrației Colegiului, fără o implicare de la nivel mai înalt și fără o finanțare pentru conservare și renovare”, Iar „atât timp cât problema rămâne doar pe umerii” unei singure instituții depășite financiar, „situația este din ce în ce mai gravă”.
Paradoxal, soluții pe hârtie există. În 2016, în cadrul proiectului internațional COMUS („Strategii Urbane ghidate de Comunitate în Orașe Istorice”, susținut de Consiliul Europei și UE), a fost elaborat un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca (fostul gimnaziu de fete). Acest document tehnic detaliat trasează calea restaurării și reutilizării monumentului, oferind atât estimări de cost, cât și idei de valorificare a spațiului. Potrivit studiului, costul total al lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii a fost estimat la circa 40 de milioane de lei. Această sumă acopereau intervențiile esențiale pentru salvarea edificiului: reconstrucția completă a acoperișului (grav afectat) – ~8,5 milioane lei, reparația planșeelor și consolidarea pereților – ~4,5 milioane lei, restaurarea ușilor și ferestrelor originale din lemn – ~3,5 milioane lei, refacerea finisajelor interioare și exterioare – ~9 milioane lei, modernizarea instalațiilor utilitare (electric, termic, sanitar) – ~7,5 milioane lei, reabilitarea subsolului – ~3 milioane lei, plus amenajarea curții și împrejmuirea acesteia. Toate aceste intervenții ar readuce clădirea la standarde de siguranță și funcționalitate, prevenind colapsul și redându-i frumusețea de odinioară.
Importanța studiului COMUS nu stă însă doar în cifrele de mai sus, ci și în viziunea de viitor pe care o conturează pentru clădire. Proiectul propune transformarea fostului gimnaziu într-un centru regional de educație și cultură, care să servească nu doar ca sediu pentru colegiu, ci ca un hub comunitar multifuncțional. Administrația instituției își propune utilizarea clădirii restaurate pentru formarea profesională continuă a cadrelor didactice din întreg raionul Soroca. Cu alte cuvinte, aici ar urma să se organizeze cursuri de perfecționare și training-uri pentru sute de profesori din școlile și liceele locale. În paralel, spațiile generoase ale monumentului ar găzdui funcțiuni culturale complementare educației – o mediatecă modernă, săli pentru conferințe regionale și simpozioane, expoziții, precum și evenimente artistice. De pildă, studiul menționează posibilitatea organizării de concerte de muzică clasică în capela unică a clădirii renovate, aceasta putând deveni un punct de atracție pentru public. Astfel, restaurarea și reorganizarea instituției ar avea un impact asupra unui public mult mai larg: nu doar cei ~420 de elevi și profesorii colegiului ar beneficia, ci și cadrele didactice din întreg județul (4 licee, 1 gimnaziu, 2 colegii și o școală profesională din Soroca ar avea acces la centrul de formare), alături de comunitatea locală și de turiștii interesați de patrimoniu și cultură.
Din păcate, acest plan a rămas literă moartă. După finalizarea studiului de fezabilitate în 2016, nu a urmat nicio finanțare concretă. Ministerele de linie nu au valorificat oportunitatea (deși proiectul COMUS a fost prezentat ca o strategie model), iar autoritățile locale nu au reușit să atragă fonduri europene sau naționale pentru implementare. Anii au trecut, clădirea a continuat să se deterioreze, iar propunerile de reactivare a sa – mediatecă, centru cultural, sală de conferințe – au rămas simple idei pe hârtie.
Astăzi, fostul gimnaziul de fete se află într-un moment critic al existenței sale. Dacă nu se acționează acum, urgent și decisiv, Soroca riscă să piardă pentru totdeauna acest monument. Ar fi o pierdere ireparabilă nu doar a unei clădiri frumoase, ci a unei părți din identitatea istorică a orașului – acel spirit al Sorocii de altădată.
„Clădirea aceasta este una istorică. Eu am absolvit școala numărul 1 în anul 1971, care se afla în această clădire. Pe atunci, avea un aspect mult mai bun. După absolvire, în anul 1975 — dacă nu greșesc — această clădire a trecut în subordinea școlii pedagogice, care acum este Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu”. Îmi pare rău că ea se degradează și nimeni nu se gândește la ce s-ar putea păstra, deoarece clădirea are mai bine de 100 de ani. Reprezintă un stil arhitectural de la începutul secolului XX, dacă nu chiar de mai devreme.” – spune Sergiu Gînga, profesor și absolvent al școlii ce a funcționat în acest edificiu. El consideră că situația nu mai poate fi ignorată: „…probabil că ar trebui alertat atât Ministerul, cât și administrația municipiului Soroca, dar chiar și cea a raionului, deoarece avem posibilitatea de a păstra patrimoniul cultural.”.
Acesta sugerează chiar soluții concrete de compromis: dacă Ministerul Educației nu mai are nevoie de clădire pentru procesul educațional (din cauza scăderii numărului de elevi), să i se găsească o nouă întrebuințare – de exemplu, reunirea bibliotecilor din oraș într-un spațiu adecvat, ori un centru cultural-turistic care să atragă vizitatori. Iar dacă statul nu dispune de fonduri, Sergiu Gînga propune scoaterea monumentului la o licitație publică simbolică (pentru 1 leu), cu condiția ca eventualii investitori să o readucă la starea inițială, respectându-i arhitectura și destinația publică. „La urma urmei, dacă s-a redus numărul de studenți la Colegiul Pedagogic, avem posibilitatea să comasăm aici bibliotecile din oraș, care funcționează în clădiri nu tocmai adecvate, sau să-i găsim o altă întrebuințare. Acest lucru ar putea contribui la îmbunătățirea traseului turistic în Republica Moldova și la atragerea turiștilor. Dacă aceste clădiri nu mai sunt necesare, ele ar putea fi scoase la o licitație formală, chiar și simbolic, cu un leu, cu condiția ca investitorii să le readucă la starea inițială, să le îmbunătățească și să păstreze stilul arhitectural — specific perioadei în care au fost construite și care s-a menținut până în secolul XX.”, afirmă profesorul.
Svetlana Șapovalov, ca muzeograf și cetățean al urbei, întreabă retoric și tulburător: „Ce lăsăm noi generațiilor viitoare dacă pierdem și aceste perle de istorie și arhitectură? O să lăsăm clădirea primăriei care nu se deosebește cu nimic de alte primării fie din Ocnița, fie din Bălți sau școlile noastre care sunt frumoase, dar nu se deosebesc absolut nimic și nu lasă nicio amprentă din punct de vedere istoric sau arhitectural? Deci e nevoie urgent de a salva ceea ce ne-a mai rămas și ceea ce poate să ne reprezinte peste ani și peste secole.”.
Victor Botnaru, directorul muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca, își exprimă speranța că „Noi, totuși, sperăm că va fi posibil să se găsească resursele financiare, la fel cum s-au găsit și în 1905, și la fel cum se vor găsi și personalități din orașul nostru care își vor aduce contribuția la un proiect de restaurare a acestui monument.”.
Exemple din trecut arată că mobilizarea este posibilă. La începutul secolului XX, ridicarea gimnaziului s-a făcut printr-un efort comun al autorităților și al comunității: Zemstva Soroca a alocat 30.000 de ruble, Ministerul Învățământului Public de atunci încă 20.000, iar restul fondurilor au venit din contribuțiile nobililor locali și chiar ale unor instituții ca Căile Ferate. Un secol mai târziu, salvarea aceluiași edificiu ar putea deveni un proiect emblematic de colaborare între autorități (Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, administrația locală) și societatea civilă, eventual cu sprijinul partenerilor externi. Costurile, deși ridicate, nu sunt imposibil de acoperit dacă se accesează fonduri de dezvoltare regională, fonduri europene ori sponsorizări din partea sectorului privat – toate enumerate ca posibile surse în studiul de fezabilitate.
Astfel, fostul Gimnaziu de fete din Soroca nu trebuie lăsat să moară. El nu este doar o clădire veche care se dărâmă, ci un capitol din istoria și cultura noastră comună. Fie că va redeveni un lăcaș de educație, fie un centru cultural sau muzeu, important este să rămână în picioare și să își spună povestea mai departe. Soroca are încă șansa de a-și salva această bijuterie arhitecturală – însă timpul se scurge nemilos. Rămâne de văzut dacă indiferența va ceda loc acțiunii, înainte ca această clădire să devină doar o amintire în albumele de fotografii vechi și un număr șters pe lista monumentelor pierdute.
Mai jos vedeți harta monumentelor istorice din Soroca:
Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Susținem mass-media independentă și publicarea conținutului de calitate în Moldova”, implementat de ERIM și CU SENS. Conținutul subiectului și opiniile expuse aparțin, exclusiv, autorilor.
VEZI ȘI:
Gimnaziul de fete din Soroca – eleganță, istorie și multă nepăsare / VIDEO
