Funcționarii publici din Florești, celebrați pentru profesionalism și dedicare

0
305

Funcționarii publici din raionul Florești au fost omagiați ieri, 23 iunie, cu ocazia Zilei Funcționarului Public în Republica Moldova, într-un eveniment festiv ce a evidențiat rolul esențial al acestora în dezvoltarea societății și buna funcționare a administrației publice locale.

Sărbătoarea a fost organizată de Consiliul raional Florești, în colaborare cu Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport, reunind conducerea raionului, funcționarii publici, angajați ai autorităților publice locale de nivelul I și II, precum și reprezentanți ai serviciilor desconcentrate.

Evenimentul a fost marcat de recunoașterea meritelor celor care, zi de zi, stau la baza funcționării instituțiilor publice. În semn de apreciere pentru profesionalism, responsabilitate și performanțele obținute în activitatea desfășurată, numeroși funcționari au fost distinși cu diplome de merit.

Președintele raionului Florești, Vasile Tîltu, a transmis un mesaj emoționant, subliniind contribuția esențială a funcționarilor publici în societate:
„Sunteți cei, datorită cărora societatea umană a progresat… Dumneavoastră sunteți acel sistem capabil să obțineți rezultate frumoase. Dragi funcționari publici, vă aduc cele mai calde cuvinte de mulțumire pentru activitatea pe care o realizați zi de zi și pentru o conlucrare eficientă.”

Mesaje de felicitare și urări de sănătate au fost adresate și de către Gheorghe Falcă, președintele Asociației primarilor din raionul Florești din cadrul CALM, și Victor Gonța, președintele Centrului ramural Sindical Florești din domeniul serviciilor publice.

Atmosfera festivă a fost completată de un concert artistic susținut de tineri și consacrați artiști din raion. Pe scenă au evoluat: fanfara de copii „Stejărel”, condusă de Eugen Armașu, ansamblul folcloric cu titlul model „Doina Răutului”, condus de Iurie Pădureț, Ansamblul de dansuri cu titlul model „Mugurașii”, conducător Igor Costanda, cât și Curteanu Chira, Pînzaru Daniel, Pînzaru Maria.

Ziua Funcționarului Public a fost un prilej de recunoaștere a eforturilor celor care, prin profesionalism și dedicare, contribuie la buna guvernare locală și la consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Organizatorii și participanții au subliniat necesitatea continuării acestui tip de inițiative, care nu doar onorează, ci și motivează resursa umană din administrația publică.

 


Articolul precedentO femeie de 75 de ani a susținut pentru prima dată Bacalaureatul și a PROMOVAT examenul:”A fost un pic de stres, dar am reuşit”
Articolul următorCe este „Labubu” și de ce toată lumea e fascinată de noul trend
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.